Prima pagină » Știri politice » Băsescu, la înființarea Organizației de Tineret a MP: Aici nu vor exista decapitări ca la TSD

Băsescu, la înființarea Organizației de Tineret a MP: Aici nu vor exista decapitări ca la TSD

Băsescu, la înființarea Organizației de Tineret a MP: Aici nu vor exista decapitări ca la TSD
Traian Băsescu a declarat, duminică, la înființarea Organizației de Tineret a MP, că în partidul său nimeni nu va fi „decapitat" dacă va îndrăzni să îl critice pe președintele formațiunii, așa cum s-a întâmplat la Congresul TSD cu Mihai Sturzu, care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.

„PSD nu a reușit să aducă 2000 de oameni într-o sală de congres. Mă uitam, ieri, la TSD, ce am văzut acolo era groaznic. Era un președinte de tineret (deputatul PSD Mihai Sturzu-n.r.) care urma să fie decapitat pentru că îndrăznise să îi spună domnului Dragnea: >. Pentru că a avut această îndrăzneală a fost decapitat”, a declarat președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, la înființarea Organizației de Tineret MP.

Traian Băsescu a afirmat că acest lucru nu este posibil în cadrul Mișcării Populare.

„Sunt convins că, aici, nu este posibil așa ceva. (…) Asta este deosebirea între ceea ce construim noi la MP și cei care vin din trecutul politic al țării și care cred că anunțând pe toate drumurile că au criterii de integritate vor impresiona electoratul. Nu le trebuie criterii noi, le trebuie oameni noi și oamenii noi sunt aici, nu în altă parte”, a spus președintele MP.

Traian Băsescu i-a asigurat pe tinerii care au participat la conferința de înființare a Organizației de Tineret a MP că, spre deosebire de alte partide, în cadrul MP, nu a sugerat alegerea unui candidat la funcția de președinte al Organizației de Tineret sau altuia.

„Nu cred că există vreun partid care să nu fi sugerat alegeți pe X sau pe Z. Am văzut că, ieri, la TSD a câștigat favoritul lui Dragnea. Aici, nu se va întâmpla așa ceva, va câștiga favoritul vostru”, a declarat Băsescu.

Președintele MP a declarat că partidul va intra „pe mâinile” tinerilor imediat ce acest lucru va fi posibil, afrmând că generația sa „a făcut și bune și rele”, și a îndeplinit obiective majore precum intratrea României în NATO, în UE, și asigurarea unei economii de piață.

„Mi-aș dori mult ca cei care vor fi aleși să trateze organizația ca pe organizația de seniori, pentru că acest partid se face pentru voi”, a spus Băsescu.

Președintele MP le-a recomandat tinerilor să fie activi pe Facebook și să organizeze întâlniri pentru a se face cunoscuți.

Traian Băsescu a revenit pe scenă pentru a le cere participanților ca, după finalizarea procesului de votare, să rămână în sală, pentru ca rezultatele votului să nu fie anunțate, așa cum se întâmplă, la alte partide, într-o sală goală.

Organizația de tineret a Mișcării Populare se înființează la mai bine de doi ani de la lansarea Partidului Mișcarea Populară

Partidul Mișcarea Populară a fost lansat neoficial la data de 23 iulie 2013 de către Fundația Mișcarea Populară. Congresul PMP a avut loc la data de 8 iunie 2014, prilej cu care Elena Udrea întâlnire a fost aleasă președintele formațiunii.

Recomandarea video

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real