Prima pagină » Sport » România, un nou meci MEMORABIL dar, din păcate, doar FINALA MICĂ la CM de handbal

România, un nou meci MEMORABIL dar, din păcate, doar FINALA MICĂ la CM de handbal

România, un nou meci MEMORABIL dar, din păcate, doar FINALA MICĂ la CM de handbal
România, un nou meci MEMORABIL dar, din păcate, doar FINALA MICĂ la CM de handbal

În prima semifinală de vineri, Olanda a învins Polonia, cu 30-25 (15-8), astfel că, duminică, de la ora 15.45, în finala mică, se vor duela învinsele din semifinale, adică Polonia și România, iar pentru trofeul mondial vor lupta, de la ora 18.15, învingătoarele Olanda și Norvegia.

Polonia este antrenată de tehnicianul campioanei României, CSM București, danezul Kim Rasmussen.

Tot duminică se vor juca și meciurile pentru clasarea finală pe locurile 5-6, între Rusia-Danemarca, respectiv pe locurile 7-8, între Franța-Muntenegru, în urma rezultatelor de vineri dintre Franța-Rusia 25-31 (8-15) și Muntenegru-Danemarca 20-28 (11-15).

România s-a calificat în semifinale după ce a încheiat pe locul 4 în grupa D, apoi a eliminat campioana mondială en-titre, Brazilia, în optimi, cu 25-22, iar în sferturi a trecut de țara gazdă a CM, Danemarca, scor 31-30, după prelungiri.

România și Norvegia au jucat și în grupa D, tricolorele fiind învinse atunci cu 22-26 (10-13) de multipla campioană europeană, mondială și olimpică. Echipa României a învins ultima dată Norvegia la Campionatul European din 2000 (scor 26-22).

Tricolorele au jucat o semifinală de Campionat Mondial după opt ani, în 2007 ele încheind competiția pe locul 4, iar într-o finală CM revin după 10 ani, în 2005 obținând medalia de argint în fața Rusiei (scor 23-28).

Echipa României este calificată deja la turneele preolimpice, președintele FR Handbal, Alexandru Dedu, declarând pentru MEDIAFAX că, dacă tricolorele nu vor câștiga titlul mondial, caz în care s-ar califica direct la JO de la Rio, România „este interesată și are dreptul prin regulament” să organizeze unul din cele trei turnee, programate între 18-20 martie 2016. Acest turneu preolimpic organizat de România ar urma să se desfășoara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Obiectivul naționalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.

Campionatul Mondial reprezintă și un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câștigătoarea competiției obținând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte șase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice și gazdele acestora vor fi anunțate de IHF după încheierea CM din Danemarca.

La JO de la Rio din 2016 sunt deja calificate Brazilia (națiune gazdă), Norvegia (campioană europeană 2014), Angola (câștigătoarea turneului din Africa), Argentina (câștigătoarea Jocurilor Pan Americane) și Coreea de Sud (câștigătoarea turneului din Asia). Acestor cinci echipe li se va alătura campioana mondială din 2015, iar celelalte șase locuri disponibile la JO vor fi ocupate de primele două clasate în fiecare din cele trei turnee preolimpice.

La ediția din 2013, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima medalie mondială – argint – datând din 2005.

Echipa României este singura din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial.

La ediția din 2013, titlul mondial a fost cucerit de Brazilia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia