Prima pagină » Magazin » A murit unul dintre fondatorii trupei Taxi. Chitaristul avea 42 de ani

A murit unul dintre fondatorii trupei Taxi. Chitaristul avea 42 de ani

A murit unul dintre fondatorii trupei Taxi. Chitaristul avea 42 de ani
A murit unul dintre fondatorii trupei Taxi. Chitaristul avea 42 de ani

„Unul dintre cei mai buni chitariști ai acestei țări, omul cu mâini și suflet de aur, membru fondator al trupei Taxi, colegul nostru în perioada 1999 – 2006, prietenul nostru, George Pătrănoiu, a plecat. Acolo, sus. Unde știm că e deja pregătită o chitară. La care doar el poate să cânte”, a anunțat trupa Taxi, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

George Pătrănoiu a murit sâmbătă dimineață, în urma unei suferințe îndelungate, după cum au anunțat apropiații acestuia, pe contul de Facebook al chitaristului.

Trupul neînsuflețit al lui George Pătrănoiu va fi depus sâmbătă după-amiază, la capela Bisericii Sfântul Ilie din cartierul Titan din București.

Născut pe 4 august 1973, George Pătrănoiu a fost cotat ca fiind unul dintre cei mai buni chitariști din România. El a activat în trupele Taxi (membru fondator), Schimbul 3, Metrock, Raza și Act. A fost implicat în numeroase proiecte muzicale inedite: a interpretat „Simfonia 40” de Wolfgang Amadeus Mozart, împreună cu Orchestra Simfonică a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Brăila, a susținut un workshop pentru Jackson’s Guitars și a fost unul dintre cei patru chitariști selectați pentru evenimentul Guitaromania, care a avut loc într-un club bucureștean, în 2011.

George Pătrănoiu suferea de câțiva ani de cancer amigdalian. După două operații suferite de George Pătrănoiu a urmat o perioadă în care părea că boala intră în remisie, însă aceasta a revenit în diferite forme, în ultima perioadă a vieții sale, artistul având multiple metastaze. În luna noiembrie, acesta a suferit o nouă intervenție chirurgicală.

Pentru ajutorarea sa, trupele Taxi și Sarmalele Reci, alături de alți artiști, au susținut pe 6 decembrie, pe scena Berăriei H din București, un concert caritabil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ