Prima pagină » Știri politice » PNL: Suntem împotriva pensiilor pentru aleșii locali. Liberalii vor ieși din plen

PNL: Suntem împotriva pensiilor pentru aleșii locali. Liberalii vor ieși din plen

PNL: Suntem împotriva pensiilor pentru aleșii locali. Liberalii vor ieși din plen
Liberalii vor ieși din ședința de plen a Senatului, luni, când vor fi supuse votului pensiile speciale pentru aleșii locali, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe.

„Întotdeauna ne-am pronunțat pentru respectarea a două principii esențiale, cel al echității și cel al contributivității. Poziția noastră este împotriva unui asemenea proiect legislativ de introducere a unui regim special în legătură cu o anumită categorie socială. Suntem fără echivoc pentru respingerea unui asemenea proiect legislativ. (…)Vor ieși din sală pentru a înlătura orice urmă de suspiciune în legătură cu poziția noastră”, a declarat , purtărorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe.

Întrebat dacă partidul îi va sancționa pe senatorii care vor vota proiectul pensiilor pentru aleșii locali, așa cum a susținut că va face în cazul deputaților care și-au votat pensiile speciale, Ionuț Stroe a afirmat că vor exista sancțiuni „în termeni de viitoare ofertă electorală”, potrivit deciziei conducerii PNL, sugerând că aceștia nu se vor mai regăsi pe listele de candidați pentru scrutinul din 2016.

„Trebuie să ții cont de modul în care un parlamentar se încadrează în deciziile pe care partidul le ia în legătură cu votul, modul în care își exercită acest mandat și atitudinea pe care o are la lucrurile de intres politic maxim pentru PNL”, a explicat Ionut Stroe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții