Prima pagină » Știri » Legea antifumat, contestată la CCR

Legea antifumat, contestată la CCR

Legea antifumat, contestată la CCR
Legea care interzice fumatul în orice spațiu public închis va fi contestată la Curtea Constituțională, un grup de parlamentari atacând câteva dintre prevederile ei, în special definirea spațiilor publice închise.

Legea care interzice fumatul în orice spațiu public închis va fi atacată la CCR, conform unuia dintre autorii inițiativei, deputatul Daniel Fenchiu. El afirmă că a reușit să strângă semnăturile a 34 de senatori, cu 9 mai mult decât minimul necesar, pentru a contesta unele prevederi ale legii antifumat.

„Nu am reușit la Camera Deputaților, unde nu am reușit să strângem cele 50 de semnături necesare. Am reușit, în schimb, la Senat, unde, cu ajutorul dnei Cristiana Anghel și dlui Alfred Mihai, am obținut susținerea a 34 de senatori, fiind necesare minim 25… Repet: nu contestăm interzicerea fumatului în spațiile publice! Contestăm definiția spațiului public închis – practic orice incintă, inclusiv locuința – și excepțiile, care sunt o bătaie de joc – anumite celule din pușcării și spațiile de fumat din aeroporturi…”, a scris Daniel Fenechiu pe contul său de Facebook.

Ca urmare a contestației, legea antifumat nu va mai putea fi promulgată de Președinție până nu va fi rezolvată problema neconstituționalității acesteia de către CCR.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat marțea trecută legea referitoare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise cu 164 voturi „pentru” și 20 „împotrivă”. Legea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, după promulgarea sa de președintele Klaus Iohannis. Potrivit noilor prevederi fumatul va fi interzis total, printre altele, în cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, instituții de învățământ, spitale, precum și la locurile de joacă pentru copii indiferent dacă acestea sunt în aer liber sau în spațiu închis.

prin noua formulare, prin „spațiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Practic interdicția vizează toate cluburile, barurile și restaurantele.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spațiile de la locul de muncă și în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spațiu închis sau în aer liber.

Interdicția se aplică și în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

Fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit