Prima pagină » Știri » Veste bună despre Cătălin Ilnițchi, unul dintre răniții din Colectiv

Veste bună despre Cătălin Ilnițchi, unul dintre răniții din Colectiv

Veste bună despre Cătălin Ilnițchi, unul dintre răniții din Colectiv
Buzoianul Cătălin Ilnițchi, rănit în incendiul din Colectiv și transferat ulterior la spitalul Tel Hashomer din Israel, a sosit în țară, în noaptea de luni spre marți, alături de mama sa, care anunțase acest lucru într-un mesaj postat anterior pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse apropiate familiei au declarat că fotograful Cătălin Ilnițchi a ajuns în țară în noaptea de luni spre marți, alături de mama sa, iar în prezent el stă în București.

Conform sursei citate, în zilele următoare tânărul va ajunge la Buzău.

Anterior, mama lui Cătălin Ilnițchi a anunțat pe o rețea de socializare că fiul său se va întoarce în țară, după ce s-a refăcut la spitalul Tel Hashomer din Israel.

„Un alt moment mult așteptat a sosit: întoarcerea acasă. Marți dimineață, la orele 02.45, aterizăm pe Aeroportul Otopeni. Sosim!!!!!!!!!!”, a scris pe pagina sa de Facebook Tamara, mama lui Cătălin Ilnițchi.

De altfel, la începutul lunii decembrie, femeia scria, tot pe rețeaua de socializare, că starea de sănătate a fiului său s-a îmbunătățit.

„După o lungă așteptare a evoluției în pozitiv, acum vă pot spune că se află în afara pericolului. Rezultatul intervențiilor chirurgicale este bun și toate rănile se prezintă în limitele așteptate. Arsurile căilor respiratorii și infecția pulmonară au fost rezolvate. De câteva zile, a început să vorbească, să meargă și a început deja și recupararea, cu toate că este încă la Terapie Intensivă a Secției de arsuri”, scria pe Facebook mama lui Cătălin Ilnițchi.

Fotograful Cătălin Mircea Ilnițchi a fost rănit grav în tragedia din Clubul Colectiv. În momentul declanșării incendiului, tânărul se afla chiar lângă scena pe care concerta trupa Goodbye to Gravity. Ulterior, el a fost internat la Spitalul de Urgență „Floreasca” din București, fiind în stare critică.

Ulterior, tânărul a fost transferat la Spitalul Sheba – Tel Hashomer din Israel, unde o are alături de mama sa.

Cătălin Ilnițchi a absolvit Liceul „Alexandru Marghiloman” din Buzău, apoi Facultatea de Construcții și lucrează ca inginer la o companie din București, iar în timpul liber este colaborator al unei publicații pentru iubitorii muzicii rock.

În 30 octombrie, el a ajuns la concertul Goodbye to Gravity, din clubul Colectiv, în ultimul moment, după ce ar fi fost anunțat de un coleg că nu poate ajunge la eveniment pentru a face poze.

Pe Facebook au apărut numeroase apeluri de ajutorare a lui Cătălin Ilnițchi, oamenii fiind rugați să doneze sânge, el având o grupă de sânge foarte rară, AB RH negativ. De asemenea, la Banca Transilvania, pe numele mamei lui Cătălin, Tamara Adina Neagu, au fost deschise trei conturi în care pot fi făcute donații.

Bogdan Diaconu, coordonatorul Grupului Integrat de Intervenție în Criză, constitut pentru gestionarea situației răniților de la Colectiv, anunța, săptămâna trecută, că cinci dintre răniții în incendiu care sunt internați în străinătate vor fi repatriați până la sfârșitul anului.

„Până la momentul de față au fost cinci repatrieri, s-ar putea să mă înșel, ce pot să spun cu siguranță că până la sfârșitul anului vor mai fi încă cinci, după care în luna ianuarie ne mai așteptăm să mai fie încă două-trei. Este un calendar orientativ”, spunea Bogdan Diaconu.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat la fața locului 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. Aproape 150 de răniți au fost internați în spitale din Capitală, peste jumătate fiind în stare critică și foarte gravă. Alte 36 de persoane au murit în spitale din țară și din străinătate, numărul victimelor ajungând la 63. În clinicile din străinătate mai sunt internați 21 de pacienți. De asemenea, alți patru pacienți au fost externați și se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!