Prima pagină » Știri » Președintele extremiștilor de la „64 de Comitate”, audiat la DIICOT

Președintele extremiștilor de la „64 de Comitate”, audiat la DIICOT

Președintele extremiștilor de la
Președintele "Mișcării de Tineret 64 de Comitate", audiat la DIICOT

Potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a organizației „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Transilvania (HVIM), percheziții au loc la președintele organizației, SzÅ‘cs Zoltán, care urmează să fie dus la București pentru audieri.

„Dreptatea e de partea noastră în continuare, pot să încerce orice! Coloana vertebrală a secuiului nu poate fi ruptă!”, susțin reprezentanții organizației.

Conform sursei citate, acțiunea are loc la Târgu Secuiesc, în timp ce SzÅ‘cs Zoltán se afla la logodnica sa, într-un sat, de unde a fost luat de anchetatori și dus la locuința sa, pentru percheziții.

Aceeași sursă menționează că din locuința lui SzÅ‘cs au fost ridicate cărți scrise de Wass Albert și simboluri naționale maghiare și că el va fi dus la București. Reprezentanții organizației susțin că inițial avocatului acestuia nu i s-a permis să participe la audieri, dar în final anchetatorii au acceptat acest lucru.

De asemenea, percheziții au loc și la locuința bunicii lui SzÅ‘cs.

Cetățeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv în 1 decembrie, de Curtea de Apel București, la cererea procurorilor DIICOT, care îl acuză de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București (CAB) care a decis arestarea lui Beke Istvan își motiva decizia din 1 decembrie prin aceea că „infracțiunile de natura celor pentru care există probe în speță afectează viața pașnică și siguranța cetățenilor, creând un puternic impact psihologic asupra acestora, mai ales în actualul context european, marcat nu de mult timp de tragicele atentate teroriste de la Paris, Franța”.

Magistratul mai nota că gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (10 – 20 de ani închisoare, reduse la jumătate ca urmare a reținerii tentativei).

„Urmează a se avea în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, prin prisma modului și circumstanțelor de săvârșire a pretinselor infracțiuni, procurându-se mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma să fie detonat în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie pentru a se crea o stare de panică în rândul populației, urmărindu-se realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă Mișcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria le promovează în Transilvania, în scopul realizării dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat într-o anumită zonă a României, precum și complexitatea planului infracțional, urmarea produsă și contribuția mai multor persoane la săvârșirea faptelor de natură a înlesni atingerea scopului activității infracționale”, se mai arăta în documentul citat.

Curtea mai arată că, raportat la vârsta lui Beke și gradul de instrucție, acesta „ar fi trebuit să conștientizeze urmările unui comportament antisocial de o gravitate deosebită, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare și respect al normelor legale”.

Procurorii DIICOT l-au reținut, pe 1 decembrie, la ora 4.00, pe Beke Istvan Attila, iar în aceeași zi au solicitat instanței arestarea preventivă a acestuia. Potrivit anchetatorilor, Beke, membru marcant al extensiei în România a structurii naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

Anchetatorii au găsit la perchezițiile făcute în imobilul folosit de Beke Istvan Attila sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acționarea de la distanță, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar și un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT au făcut, în noaptea dinaintea zilei de 1 Decembrie, mai multe percheziții care au început ca un control de verificare pe articole pirotehnice, pentru a preveni incidente ce s-ar fi putut produce la manifestările organizate de Ziua Națională a României.

Anchetatorii îi monitorizau însă din octombrie pe Beke Istvan Attila și pe alte persoane acuzate că i-ar fi complici.

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare, că în 10 octombrie, în județul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, la care s-a propus amplasarea și detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cel care a făcut propunerea spunând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens.

În timpul întâlnirii s-ar fi convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, iar apoi acesta să îl amplaseze într-un coș de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare.

Beke Istvan a declarat în fața procurorilor DIICOT că discuțiile interceptate de SRI în care se plănuia confecționarea unui dispozitiv exploziv improvizat și detonarea în public, la manifestările de Ziua Națională organizate la Târgu Secuiesc, sunt „prostii” și că nu intenționa să facă așa ceva, potrivit referatului.

„Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităților maghiare din afara Ungariei și pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizației radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.

Gruparea a respins, pe 1 decembrie, acuzațiile anchetatorilor români conform cărora Beke Istvan ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Națională a României.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Carrefour își vinde magazinele! Frații Pavăl de la Dedeman vor prelua operațiunile retailerului 
Digi24
Trenuri de tezaur ajunse adăposturi de pisici. Cum își bate joc statul de propriul patrimoniu național: „Doar executăm ce ni se spune”
Cancan.ro
Acuzații dure la andresa Antena 1 după ce Zmărăndescu & soția au fost salvați pentru a 5-a oară de la eliminare: 'Cum este posibil ca producătorii să favorizeze în asemenea hal o echipă?'
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase sportive a trădat SUA pentru China! A ales să concureze la Jocurile Olimpice pentru țara părinților nu pentru țara ei natală
Adevarul
Primele imagini cu fiul lui Ramzan Kadîrov după accidentul în care a fost implicat. Adam, vizibil schimbat
Mediafax
Investiție uriașă. Un startup va investi 1,2 miliarde de euro în centre de date și modele AI
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Două țări au devenit, peste noapte, un obstacol în calea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
Cancan.ro
Mașina condusă de Sorin Iacob pe drumul morții avea cameră pe bord. Motivul ireal pentru care singura proba-cheie nu poate fi folosită 😲
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Ninsori timp de 11 zile în România: șoferii, avertizați privind drumurile afectate
Descopera.ro
Misterul apei de pe Marte: Ce au descoperit oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce erau ziguratele din Mesopotamia antică?