Prima pagină » Știri » 2015, anul celor mai multe demisii din Parlament. Jumătate, legate de probleme cu legea

2015, anul celor mai multe demisii din Parlament. Jumătate, legate de probleme cu legea

2015, anul celor mai multe demisii din Parlament. Jumătate, legate de probleme cu legea
În 2015 au rămas fără mandat 21 de parlamentari, fiind cel mai mare număr de la începutul actualei Legislaturi, iar peste jumătate dintre senatorii și deputații care au plecat din funcție sau au fost demiși și-au pierdut mandatele din cauza problemelor în justiție.

Astfel, în cursul anului 2015 au plecat din funcții 21 de parlamentari – 18 deputați și trei senatori. Mai bine de jumătate dintre aceștia au demisionat sau și-au pierdut mandatul ca urmare a problemelor penale sau a incompatibilității.

Ca urmare a problemelor cu legea, au demisionat din Parlament zece deputați și senatori, alți doi parlamentari invocând motive personale, deși se aflau și aceștia în atenția justiției.

Astfel, au demisionat ca urmare a dosarelor în care erau cercetați sau chiar arestați Ioan Adam (PSD), Oana Mizil (PSD), Dănuț Culețu (PNL), Ion Diniță (PC), Marko Attilla (UDMR), Theodor Nicolescu (PNL), Ion Ochi (PSD), Constantin Adăscăliței (PSD), Darius Vâlcov (PSD) și Miron Mitrea (PSD).

De exemplu, Miron Mitrea a demisionat din Parlament în 2 februarie, afirmând că vrea să se retragă din politică. Unsprezece zile mai târziu, însă, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, fiind încarcerat. Un caz similar este cel al Oanei Mizil, care a renunțat la mandat în aceeași zi în care a fost audiată la DNA în dosarul iubitului ei, fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, cercetat pentru abuz în serviciu.

În schimb, deputatul Ion Ochi a demisionat după ce Parlamentul l-a salvat de la arestarea preventivă. Acesta a recurs la gest la mai multe luni după votul din Camera Deputaților, fiind trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.

Un caz special este cel al deputatul UDMR Marko Attilla, în cazul căruia Parlamentul a aprobat cererea de arestare preventivă, în decembrie 2014, însă acesta a fugit din țară, fiind căutat prin Interpol. El a demisionat din Camera Deputaților în primăvara anului 2015, printr-o scrisoare transmisă conducerii forului, chiar cu o zi înainte ca plenul să dezbată cea de a doua cerere privind încuviințarea reținerii și arestării sale preventive.

Ioan Adam a demisionat după ce plenul a încuviințat arestarea sa preventivă într-un dosar privind retrocedările ilegale de păduri, în care este cercetat și Viorel Hrebenciuc. Ioan Adam a transmis demisia sa chiar de după gratii.

Tot din arestul preventiv a demisionat și liberalul Theodor Nicolescu, acuzat de abuz în serviciu și luare de mită. Nicolescu este suspectat în același dosar cu fostul șef al ANI, Horia Georgescu.

Social-democratul Constantin Adăscăliței a demisionat în urmă cu câteva săptămâni din Camera Deputaților, după aproape 3 ani de când ANI l-a declarat incompatibil. Abia în luna martie a acestui an Adăscăliței a primit și o decizie definitivă în instanță, potrivit căreia trebuia să își piardă mandatul, însă deputații au amânat luarea unei decizii. Pe de altă parte, Adăscăliței are probleme și cu DNA, în luna iulie fiind trimis în judecată, alături de fiul acestuia, pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Liberalul Dănuț Culețu, trimis în judecată pentru fapte de corupție săvârșite când era prefect al județului Constanța, a demisionat și el din Parlament în luna aprilie, spunând că nu vrea să fie o țintă pentru adversarii politici și nici o povară pentru partid.

În aceeași zi a demisionat și Ion Diniță, ales deputat sub sigla PC, după ce, în 2014, Camera Deputaților aprobase cererea de arestare preventivă a acestuia în dosarul în care este cercetat și fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu.

La Senat, un singur parlamentar și-a pierdut funcția ca urmare a problemelor în justiție. Este vorba despre fostul ministru Darius Vâlcov, trimis în judecată pentru trafic de influență, luare de mită și spălare de bani. Demisia a fost depusă după ce Senatul a aprobat încuviințarea arestării preventive, solicitată de DNA.

Pe de altă parte, Mihai Stănișoară (ALDE) a demisionat la rândul său, anunțând că se retrage din politică, fără a-și motiva gestul. Cu toate acestea, numele lui Stănișoară a fost în mai multe rânduri legat de dosarul Microsoft, însă până în acest moment Stănișoară nu a fost acuzat oficial de vreo faptă.

Un caz similar este și cel al lui Marian Ghiveciu (PSD), care a demisionat invocând probleme de ordin politic, deși, cu câteva luni înainte, fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru corupție, iar procurorii au făcut apel.

Mai mult, i-a încetat de drept mandatul deputatei Monica Iacob Ridzi (ca urmare a condamnării) și lui Petre Roman (ca urmare a deciziei de incompatibilitate).

Trei parlamentari au părăsit Legislativul pentru alte funcții. Este vorba despre Marcu Nicu (PLR), Ilie Sârbu (PSD) și Mihai Răzvan Ungureanu (PNL). Astfel, Ungureanu a fost votat, în vară, în funcția de șef al SIE, la propunerea lui Klaus Iohannis. Ilie Sârbu și Marcu Nicu au plecat amândoi la Curtea de Conturi. În ceea ce privește plecarea lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, au apărut speculații potrivit cărora retragerea lui ar fi fost impusă de la vârful partidului, ca urmare a venirii la putere a lui Liviu Dragnea, însă fostul social-democrat a infirmat informațiile, afirmând că își dorea să părăsească Parlamentul încă de anul trecut, însă a rămas la rugămintea liderului PSD de atunci, Victor Ponta.

Pe de altă parte, trei deputați au încetat din viață în cursul anului 2015: Octavian Bot (PLR), Aurel Vlădoiu (PSD) și Gheorghe Ciobanu (PSD). Deputatul Vasile Mocanu (PSD) a demisionat pe caz de boală.

În total, de la alegerile parlamentare din 2012, și-au pierdut funcția 50 de aleși: 36 de deputați și 14 senatori. Anul 2015 a fost anul cu cele mai multe încetări de mandat, după ce în 2013 au părăsit funcția 11 aleși și în 2014 alți 18.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli