Prima pagină » Știri » Execuție în masă în Arabia Saudită. 47 de oameni, ghilotinați într-o singură zi

Execuție în masă în Arabia Saudită. 47 de oameni, ghilotinați într-o singură zi

Execuție în masă în Arabia Saudită. 47 de oameni, ghilotinați într-o singură zi
Arabia Saudită a executat sâmbătă 47 de persoane condamnate pentru diverse acte de terorism, desfășurate pe parcursul unui deceniu întreg, a declarat ministrul saudit de Interne, potrivit CNN. Execuțiile au avut loc în 12 locuri diferite din țară, iar unele dintre ele s-au produs prin ghilotinare, se arată în declarația publică citită de un oficial al statului arab.

Deținuții executați erau adepții ideologiei extremiste și făceau parte din grupuri teroriste, a adăugat ministrul. Aceștia au fost condamnați pentru complot și pentru derularea unor atentate împortiva civililor care datau chiar și din perioada atacului asupra consulatului SUA la Djedda, în 2004. 

Unul dintre bărbații executați a fost Nimr al-Nimr, un cleric șiit care devenise notoriu pentru criticile foarte dure pe care le aducea familiei regale din Arabia Saudită. El a fost acuzat de incitare la conflic dogmatic și de instigare la revoltă.

Un parlamentar șiit irakian a declarat că execuția lui al-Nimr va agrava conflictul dintre sunniți și șiiți și „va arunca în aer regiunea”, informează Reuters. 

Acestea sunt primele execuții din regatul Arabiei în 2016. Statul cunoscut drept unul ultra-conservator a executat anul trecut 153 de persoane.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!