Câți dintre răniții din Colectiv mai sunt internați, la peste două luni de la tragedie

Câți dintre răniții din Colectiv mai sunt internați, la peste două luni de la tragedie
Publicat: 04/01/2016, 16:09

Din datele centralizate la Ministerul Sănătății, 21 de răniți în incendiul de la Colectiv mai sunt internați în spitalele din țară și din străinătate.

În spitalele din București sunt internați trei dintre răniți, unul fiind în stare critică. La Spitalul Floreasca sunt doi pacienți, iar al treilea este la Institutul „CC Iliescu”.

Ministerul Sănătății a precizat că 78 dintre răniții care au fost tratați, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externați.

Dintre cei 39 de răniți transferați din spitale din Capitală în unități sanitare din străinătate mai sunt internați 18, toți în stare stabilă, iar alte două persoane se află în tratament ambulatoriu. Opt dintre răniți sunt internați în Belgia, trei în Marea Britanie, câte doi în Austria, Olanda și Germania și unu în Israel.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Colectiv și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în aceeași noapte, iar ulterior 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe...
×