Prima pagină » Magazin » Ce au găsit arheologii în pereții casei lui Iuliu Maniu

Ce au găsit arheologii în pereții casei lui Iuliu Maniu

O placă de calcar din anul 213, aparținând împăratului roman Caesar Marcus Aurelius Antoninus, a fost descoperită la acest sfarșit de săptămână în peretele casei lui Iuliu Maniu din localitatea salajeană Bădăcin, informează Radio România Actualități

Șase astfel de plăci au fost inscripționate în anul 213 din care, până astăzi, au fost păstrate doar trei.

Două dintre acestea se află la Muzeul din Zalău, iar una  a fost salvată în anul 1934 de către Iuliu Maniu, care a înțeles valoarea acesteia, și pentru a o feri de intemperii, a zidit-o în peretele verandei casei de la Bădăcin, unde se află și astăzi, în stare foarte bună de conservare.

Cu ocazia lucrărilor de reabilitare a casei lui Iuliu Maniu, ce s-au desfășurat în această toamnă, veranda casei a fost decopertată, placa fiind acum vizibilă din exterior, potrivit arheologilor din Zalau.

„În acea vreme nu existau muzee și era o practică a familiilor de nobili să salveze obiectele vechi de la pieire. Astfel, Iuliu Maniu a salvat placa găsită de niște țărani, încastrând-o în peretele casei de la Bădăcin, în anul 1934.

De-a lungul anilor, placa a fost acoperită cu var de cei care au avut în primire casa, dar aceasta a rămas intactă”, explică Cristian Borz, custodele casei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Copil cu dizabilități, exclus de la piscina taberei de vară. Părinții au dat în judecată organizatorii și au câștigat
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Câți ani are cea mai bătrână femeie din lume? S-a născut înainte de tragedia de pe Titanic
Click
Secretul longevității părinților Marinei Almășan, la peste 90 de ani: „În casă miroase ca la Plafar!”. Ce alimente-otravă evită total
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei