Prima pagină » Știri externe » Lege extrem de dură pentru imigranți, adoptată în Germania. Noile reguli privind expulzarea

Lege extrem de dură pentru imigranți, adoptată în Germania. Noile reguli privind expulzarea

Lege extrem de dură pentru imigranți, adoptată în Germania. Noile reguli privind expulzarea
Guvernul german a aprobat miercuri proiectul de lege care permite expulzarea delicvenților străini care au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea, chiar dacă este cu suspendare. Această reformă a fost promovată după agresiunile atribuite migranților în noaptea de Anul Nou, la Koln.

„Proiectul prevede că delicvenții străini pot fi expulzați atunci când au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea, indiferent dacă este cu suspendare sau nu”, au declarat reprezentații guvernului german după o reuniune a consiliului de miniștri, citați de AFP.

Delictele și infracțiunile prevăzute în lege sunt acte de violență asupra unei alte persoane, agresiuni sexuale și atacuri împotriva poliției, dar actul normativ vizează și hoții recidiviști.

Legea al cărei proiect a fost făcut public pentru prima dată pe 12 ianuarie prevede și că, în caz de condamnare, o persoană care a obținut statutul de refugiat poate să îl piardă. În urma violențelor de la Koln, cancelarul Angela Merkel a solicitat înăsprirea regulilor legate de expulzare. După noaptea de Anul Nou au fost depuse în oraș peste 1000 de plângeri la poliție, dintre care mai mult de 100 reclamau agresiuni sexuale.

În urma acestor evenimente, autoritățile germane au afirmat că majoritatea delictelor au fost comise de cetățeni originari din țările arabe, printre agresori aflându-se inclusiv solicitanți de azil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi