Prima pagină » Știri externe » Scandal uriaș pornit în Italia. Șapte branduri mari au vândut ulei de măsline fals. Unele se comercializau la Lidl

Scandal uriaș pornit în Italia. Șapte branduri mari au vândut ulei de măsline fals. Unele se comercializau la Lidl

Scandal uriaș pornit în Italia. Șapte branduri mari au vândut ulei de măsline fals. Unele se comercializau la Lidl
Șapte dintre cele mai importante companii italiene cu activitate în industria alimentară sunt investigate pentru că vindeau ulei de măsline de calitate inferioară sub forma uleiului de măsline extra-virgin. Frauda a fost descoperită de reprezentanții unui magazin italian în luna mai a anului trecut. La scurt timp după aceea, autoritățile statului peninsular au declanșat o anchetă, prin care investighează ilegalitățile comise de către producători.

Până în momentul de față, au fost testate în laborator 20 de brand-uri, dintre care 9 s-au dovedit a fi inferioare din punct de vedere calitativ. Prin urmare, companiile au fost acuzate de faptul că au vândut ulei de măsline virgin sub formă de ulei extra-virgin. Printre aceste branduri se numără Bertolli, Santa Sabina sau Primadonna, nume marii pe piața uleiurilor care comercializau produsele în diverse hypermarketuri și supermarketuri, unul dintre ele fiind Lidl.

Uleiul de măsline extra-virgin, care, în mod normal, are o culoare auriu-verzuie, este fabricat prin strivirea măslinelor imediat după ce sunt culese, în cadrul unui proces care nu implică utilizarea substanțelor chimice, prelucrarea termică sau rafinarea industrială. Pe de altă parte, uleiul de măsline virgin are un conținut mai acid și este mai ieftin.

Infracțiunea este investigată în momentul de față de către procurorii din Torino. „Daunele provocate de companiile producătoare de ulei de măsline sunt enorme, nu doar pentru consumatori, ci și pentru imaginea produselor fabricate în țara noastră. Această afacere ilegală necesită o acțiune promptă din partea autorităților”, a declarat Rosario Trefiletti, președintele asociației de consumatori Federconsumatori.

Clienții care au cumpărat ulei de calitate inferioară la prețul uleiului extra-virgin vor primi compensații, susțin reprezentanții celei mai importante asociații a consumatorilor din Italia, Codacons. „Clienții care au achiziționat aceste produse pot beneficia de despăgubiri de până la 5000 de euro. Astfel, dacă acuzațiile vor fi demonstrate, companiile vor trebui să plătească daune bănești imense, nu doar consumatorilor ci și statului italian”, a menționat Carlo Rienzi, președintele Codacons.

Citește în continuare pe Descoperă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli