ȘASE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI care demonstrează cum s-a ajuns la tragedia din Colectiv. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

Publicat: 10/02/2016, 09:18

Raportul tehnic al experților Parchetului de pe lângă ÎCCJ în cazul incendiului de la clubul Colectiv, arată numeroase nereguli în ceea ce privește construcția , dar și a instituțiilor care aveau competență de verificare.

1. Există lucrări de construire și amenajare executate care nu îndeplinesc cerințele legale?

Potrivit prevederilor legale, se arată în expertiza tehnică judiciară, la schimbarea destinației spațiului era obligatorie depunerea documentației pentru obținerea certificatului de urbanism. Primăria sectorului 4 a susținut însă că nu a fost înregistrată o asemenea cerere. prin acest document se dispuneau toate cerințele legale care ar fi trebuit îndeplinite pentru a obține autorizația de construire.

Schimbarea destinației spațiului obliga la întocmirea unor proiecte tehnice, a unor scenarii de evacuare în caz de incendiu sau dezastru, se arată în expertiză. Specialiștii precizează că certificatul de urbanism ar fi fost prima condiție care ar fi trebuit avută în vedere la autorizarea funcționării.

„Expertiza reține că schimbarea destinației spațiului în sensul efectiv a fost realizată de către cei trei chiriași succesiv, că cel puțin primii doi au realizat și lucrări de construcții pentru a asigura posibilitatea derulării activității declarate, dar nu a identificat îndeplinirea cerințelor legale. în consecință, toate lucrările executate, începând de la schimbarea destinației nu apar ca îndeplinind cerințele legale. În același timp expertiza nu identifică nicio măsură luată de instituțiile abilitate în sensul constatării sitiației de fapt și dispunerii de măsuri de intrare în legalitate pe tot parcursul funcționării celor trei cluburi”, se arată în raportul Parchetului.

2. Lucrările necesitau sau nu autorizație de construire?

Experții susțin că da, cel puțin în cazul primilor doi chiriași: Clubul salsa Guantanamo și Music Hall.

„Nu este însă evident dacă și Clubul Colectiv a executat lucrări care necesitau autorizare. Expertiza reține însă că prin contractele de închiriere succesive proprietarul declara că spațiișe închiriare sunt spații de producție transfera toate obligațiile chiriașului indiferent de numele acestuia și perioada la care se referă contractul de închiriere, condiție în care și Clubul Colectiv trebuia să solicite Certificat de urbanism și autorizație de construire chiar dacă nu a executat lucrări decât de igienizare și reparații curente”, se arată în document.

3. Lucrările îndeplinesc cerințele de calitate minime impuse de normele în vigoare?

Experții notează că nu există informații privind calitatea materialelor și acuratețea execuției lucrărilor, însă acestea nu au avut în vedere exigențele legale.

În acest sens sunt enumărate ca neconforme:

– utilizarea de soluții constructive pentru subpantă, fonoizolație și tavanul fals de materiale combustibile

-placarea pereților, tavanului și stâlpilor cu material inflamabil

– ventilațiile poziționate necorespunzător

– instalațiile electrice dispuse pe subpanta de lemn

-ampalasarea containerului cu uși fără bară de panică

-utilizarea de geamuri de alt tip decât securit la ușile de acces

– racordare între container și sala cu rampa de 7 cm pe lățimea peretelui

– treptele realizate imediat după ușa de ieșire

-necompartimentarea suprafețelor placate cu materiale ușor inflamabile prin intercalarea de materiale neinflamabile care să împiedice extinderea unui eventual incendiu

-lipsa iluminatului de siguranță

-lipsa sistemului de alarmare și stingere a incendiilor

4. Dacă și în ce situații eventualele nerespectări ale normelor pot produce riscuri în exploatarea spațiilor conform destinației clubului?

Experții au contatat următoarele aspecte care au avut consecințe în cazul tragediei din Colectiv?

– lipsa a minim 2 căi de evacuare a persoanelor

– lipsa sistemelor adecvate pentru evacuarea fumului în caz de incendiu

– ventilație ineficientă generată de sistemul rudimentar utilizat și dispunerea neconformă a gurilor de admisie-evacuare a aerului.

-lipsa marcaje și indicatoare pentru căile de evacuare

-utilizarea de materiale cu risc ridicat de aprindere, degajare de energie calorică și noxe

– lipsa sistemelor de semnalizare și alarmare incendiu

– uși de evacuare neconforme

5. Au fost prevăzute, marcate și amenajate corespunzător căile de acces și evacuare?

Expertiza tehnică judiciară relevă grave deficiențe:

– în loc de minim două ieșiri de evacuare exista doar una utilizabilă, dar neconformă.

Sursa: Expertiza Parchetului

– Una dintre ușile de evacuare dădea spre altă incintă, dar era blocată

Sursa: Expertiza Parchetului

– denivelarea de 7 cm din zona dintre sala și container reprezenta risc de dezechilibru pentru persoane

-lipsa iluminatului de siguranță și a marcajelor

Sursa: Expertiza Parchetului

6. Au fost respectate obligațiile legale de către proprietar, chiriaș, autorități?

Experții notează că obligațiile proprietarului au fost transferate către chiriași care niciunul dintre ei nu a solicitat sau obținut certificate de urbanism la schimbare destinației spațiului, nu a întocmit proiecte tehnice pentru lucrările de construcție sau instalatii, nu a obținut avizele legale și nici autorizații de construire. În privința îndeplinirii obligațiilor legale de către Primăria Sectorului 4, nu au existat informații privind verificări ale instituției. „Expertiza nu a identificat dovezi că s-ar fi desfășurat activitățile de inspecție, control și îndrumare pe parcursul cel puțin a ultimilor 5 ani când în acel spațiu s-au desfășurat activități similare, de către trei chiriaș succesiv, astfel încât să identifice și să constate respectarea cadrului legal și să impună măsuri de intrare în legalitate”, se arată în documentele Parchetului.

În privința ISU, expertiza relevă că, deși există informații că s-au făcut verificări, nu s-au identificat dovezi privind inspectarea spațiilor închiriate și nici măsuri privind restricții sau de eliminare a riscurilor. ISU ar fi trebuit să să facă verificări periodice, chiar și în lipsa unei cereri a SC Colectiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?