Deputații l-au salvat pe Mădălin Voicu de DNA. Nicolae Păun poate fi doar reținut, după ce votul pe cererea de arestare s-a amânat

Deputații l-au salvat pe Mădălin Voicu de DNA. Nicolae Păun poate fi doar reținut, după ce votul pe cererea de arestare s-a amânat
Publicat: 18/02/2016, 18:08

UPDATE 16:48: După ce au votat pentru încuviințarea cererii de reținere a deputatului Nicolae Păun, în plenul Camerei Deputaților s-a decis suspendarea votului privind arestarea acestuia, din lipsă de cvorum. În sală au fost prezenți doar 173 de deputați, față de numărul de 191 care era necesar pentru întrunirea cvorumului.

Galerie foto

vezi galeria 6 foto

Deputații au respins miercuri cererea DNA de reținere a deputatului PSD Mădălin Voicu, cu 170 voturi „împotriva” solicitării justiției și 116 „pentru”, plenul urmând să voteze și în cazul arestării. De asemenea, deputații au respins și cererea de arestare preventivă pe numele lui Mădălin Voicu.

În privința lui Nicolae Păun, deputații au avizat favorabil cererea de reținere, cu 128 de voturi „pentru” și 78 „împotrivă”.

Deputatul PSD Mădălin Voicu și-a rugat, miercuri, colegii să nu încuviințeze reținerea și arestarea sa pentru că va fi o „umilință îngrozitoare”, el adăugând că este un „om cinstit”, pe care, dacă l-ar da afară nevasta din casă, ar trebui să își pună un cort în curtea Parlamentului.

„Vă rog să nu încuviințați reținerea și arestarea mea pentru că sunt nevinovat și ar fi o umilință îngrozitoare, pe care o voi suporta, dacă Doamne ferește, se va întâmpla. Dar este inadmisibil să mi se întâmple mie și altora așa ceva, chestiuni care țin de un fel de presiune și represiune într-o țară care se pretinde democratică. Credeți-mă că eu nu sunt politician, fac politică (…) sunt un om curat, Accept orice fel de verdict în ceea ce mă privește cu condiția să fie adevărul pur”, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu, în plenul Camerei.

Deputatul Mădălin Voicu a afirmat că nu crede că nici unul dintre colegii săi îl pot bănui de trafic de influență și nici Nicolae Păun nu și-ar fi permis să îl „atragă”, știind cum este „construit, educat”.

„Trafic de influență. Dragi colegi, nu cred că cineva dintre dumneavoastră mă poate bănui de trafic de influență, din momemnt ce am atâția prieteni, cunoștințe, indiferent de partide sau de succesiune la guvernare sau personaliăți și cred că nici domnul deputat Nicolae Păun nu și-ar fi permis să mă atragă pe mine, știind cum sunt eu construit și cum gândesc și cum sunt educat”, a spus Voicu.

Mădălin Voicu a afirmat că cine a citit rechzitoriul întocmit de procurori va vedea că nu are nicio legătură cu faptele invocate.

„Nu am făcut niciodată o fraudă, nu am firme, carnet de conducere și nici internet, nu știu să umblu”, a susținut Voicu.

Cât privește acuzația de spălare de bani, Voicu a afirmat că „dacă nu ai bani nu ai ce să speli”. El a mai susținut că este „guraliv” și a făcut afirmații la adresa oamenilor care sunt acum în justiție, lucru pentru care acum plătește.

„Vă rog să mă credeți. Nu vă pot da decât cuvântul meu de onoare”, le-a spus Voicu deputaților.

Cât privește acuzațiile de fals în declarații, social-democratul a afirmat că nu are alt venit decât cel oficial.

„Fals în declarații. Asta este cea mai tare. De 20 de ani de când sunt demnitar toate declarațiile mele se referă la salariile de la Camera Deputaților, Partida Rromilor și restul de colaborări artistice pe care le-am avut în timpul acesta. Cine poate dovedi că eu am mințit și am falsificat declarațiile mele de avere? Pe mine, dacă mă dă nevasta afară din casă, trebuie să îmi pun un cort în curtea Parlamentului”, a afirmat Mădălin Voicu

„Nu înțeleg de ce trebuie să mi se întâmple mie asta. De ce am eu soarta aceasta când eu sunt un om cinstit, curat și fără pete. A, că am deranjat, că suntem în an electoral”, a mai comentat deputatul PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×