Prima pagină » Știri » Cinci copii, răniți după ce un microbuz școlar a fost implicat într-un accident la Constanța

Cinci copii, răniți după ce un microbuz școlar a fost implicat într-un accident la Constanța

Cinci copii au fost răniți ușor, luni dimineață, după ce un microbuz școlar a fost lovit de un autoturism într-o intersecție din municipiul Constanța, în urma accidentului fiind răniți ușor și șoferii celor două vehicule.

Accidentul rutier a avut loc la intersecția străzilor Ștefan Mihăileanu și Tudor Vladimirescu din Constanța.

Șoferul microbuzului școlar, un bărbat de 63 de ani, a condus vehiculul pe strada Tudor Vladimirescu și, ajungând la intersecția cu strada Ștefan Mihăileanu, nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Oprire”, a pătruns în intersecție și a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 37 de ani. În microbuzul școlar se aflau opt elevi, iar în urma impactului cinci dintre copii, dar și șoferii celor două vehicule au suferit traumatisme minore.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță, iar cadrele medicale au acordat asistență răniților și i-au transportat pe copii la spital pentru investigații suplimentare.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria