Prima pagină » Magazin » Yoko Ono, văduva cântărețului John Lennon, a ajuns la spital

Yoko Ono, văduva cântărețului John Lennon, a ajuns la spital

Yoko Ono, văduva cântărețului John Lennon, a ajuns la spital
Yoko Ono, văduva celebrului cântăreț John Lennon, a fost internată, vineri, într-un spital din New York, după ce a acuzat probleme de sănătate asemănătoare celor cauzate de gripă, potrivit purtătorului de cuvânt al artistei, Elliot Mintz, citat de Reuters.

Elliot Mintz a negat relatările apărute în presa americană, potrivit cărora Yoko Ono, în vârstă de 83 de ani, ar fi suferit un accident vascular cerebral sau un infarct.

Totodată, Elliot Mintz a spus că internarea lui Yoko Ono a fost o „măsură de precauție” luată de medici, iar artista ar putea fi externată în cursul zilei de sâmbătă.

Yoko Ono, care are o carieră artistică de peste cinci decenii, a fost omagiată anul trecut de Museum of Modern Art (MoMA) din New York prin intermediul unei expoziții speciale în care au fost prezentate lucrările sale de debut.

Celebrul solist al trupei The Beatles, asasinat în 1980, spunea că Yoko Ono este „cea mai celebră dintre artiștii necunoscuți”, întrucât realizările lor artistice de cuplu, precum celebrele „bed-in” pentru pacea mondială, au eclipsat adeseori operele personale ale artistei.

Yoko Ono și John Lennon s-au căsătorit pe 20 martie 1969, iar fiul acestora, Sean, s-a născut în anul 1975. Lennon a fost înpușcat mortal pe 8 decembrie 1980, în fața clădirii Dakota din apropierea Central Park din New York.

Provenind dintr-o familie din elita japoneză, apropiată de casa imperială niponă, Yoko Ono a crescut în Japonia și în Statele Unite și a intrat în mediul artiștilor avangardiști newyorkezi la sfârșitul anilor ’50.

Influențată de mentorul ei, compozitorul și artistul plastic John Cage, Yoko s-a alăturat curentului de artă contemporană pe care acesta l-a creat, Fluxus, care integrează publicul în creația artistică, pentru a suprima barierele dintre artă și viață. Încă de la debutul ei, Yoko Ono a încercat să descompună arta așa cum era ea concepută în epocă în muzee, să o pună permanent sub semnul întrebării, să militeze pentru pace și pentru egalitatea între sexe, adeseori prin intermediul prestațiilor sale artistice.

În 1964, în spectacolul „Cut Piece”, ea și-a invitat publicul să o dezbrace pe scenă, tăindu-i hainele cu foarfeci, o performanță cu rol de pionier în arta corporală feministă, într-o epocă în care teoriile feministe nu apăruseră încă.

Yoko este și o pictoriță apreciată, printre operele sale numărându-se, de exemplu, picturi pe vitralii transparente. În numeroasele sale texte scrise, artista niponă evocă adeseori poezia elementelor naturale (pământ, apă, foc, aer).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record