Zece hărți care explică STRATEGIA RUSIEI

Analistul american George Friedman privește strategia Rusiei lui Putin și intențiile sale prin prisma a 10 hărți care îi explică geopolitica, într-o analiză pentru Forbes.

Americanul arată că cea mai importantă caracteristică a Rusie este că este prinsă între pământuri aproape complet. Peninsula europeană este înconjurată din trei laturi de Marea Baltică, Marea Nordului, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană și Marea Neagră. Diviziunea față de Rusia se vede pe hartă, dacă trasăm o linie de la Sankt Petersburg la Rostov pe Don. Linia aproape coincide cu granița de est a țărilor baltice, Belarusului și Ucrainei.

Pe hartă se vede că există foarte puține zone ale Europei care să fie mai departe de 650 de kilometri de mare. De cealaltă parte, cea mai mare parte a Rusiei se află între pământuri. Oceanul Arctic este departe de centrele demografice ale Rusiei, iar puținele porturi care există acolo nu sunt folosibile iarna.

Mai mult, Europa controlează accesul Rusiei la oceane, mai arată George Friedman. Rusia europeană are trei puncte prin care poate accesa comerțul maritim internațional: prin Marea Neagră și strâmtoarea Bosfor – o rută controlată de Turcia care poate fi ușor blocată, prin apele Danemarcei, de la Sankt Petersburg – și acest pasaj este ușor blocabil, și prin Oceanul Arctic, pe la Murmansk, trecând printre Groenlanda, Islanda și Marea Britanie.

Punctele de acces al Rusiei la mare. Sursa: Forbes.

Accesul unei țări la mare poate influența foarte mult puterea ei economică și politică. În timpul Războiului Rece, forțele aeriene ale Norvegiei, Scoției și Islandei, dublate de câteva nave, au lucrat pentru a bloca accesul Rusiei la mare, iar acest lucru demonstrează vulnerabilitatea Rusiei.

Frontiera Vestică, importanță critică pentru Rusia

Trei hărți arată bine realitatea Rusiei. Populația Rusiei este concentrată de-a lungul frontierei sale vestice cu Europa și la frontiera sudică cu Caucazul (regiunea dintre Marea Neagră și Marea Caspică). Siberia este slab populată, iar râurile și infrastructura se îndreaptă către Vest.

Densitatea populației Rusiei. Sursa: Forbes.

Inima agriculturii Rusiei se află în sud-vest. Nordul Rusiei nu poate susține agricultura, ceea ce face din frontiera Rusiei cu Ucraina și pe cea din Caucaz și Asia Centrală vitală. Ca și la populație, vestul și sudul sunt cele mai productive zone agricole rusești.

Zonele dezvoltate agricol. Sursa: Forbes.

Importanța acestor două regiuni – vestul și sudul – se poate vedea și din infrastructura de transport a Rusiei. Căile ferate rămân critice în Rusia, iar ele sunt orientate către Vest și către fostele republici sovietice. Doar două rute leagă Rusia europeană de regiunea maritimă de la Pacific, iar Siberia este aproape izolată, arată analistul american.

Infrastructura feroviară. Sursa: Forbes.

Toate aceste hărți arată că nucleul Rusiei se găsește în aceste zone, iar celelalte regiuni de la Est și dinspre Asia reprezintă periferia.

Rusia și-a pierdut zona-tampon cu Vestul

Fiind o putere terestră, Rusia este vulnerabilă, fiind situată în câmpia Europeană, cu puține bariere naturale care să o apere de inamicii de la vest. La est de Munții Carpați, câmpia o ia către sud, iar poarta Rusiei este deschisă, arată Friedman. La asta se adaugă faptul că Rusia are râuri puține, ceea ce face transportul intern să fie dificil și reduce eficiența economică.

Topografia Rusiei. Sursa: Forbes.

De aceea, strategia Rusiei este să își mute frontiera cât mai la vest posibil. Țările europene din prima linie de Est – balticele, Belarus și Ucraina – pun la dispoziție Rusiei adâncimea din care Rusia își poate proiecta puterea și prezintă oportunități economice.

Înainte de Primul Război Mondial, în 1914, Rusia arăta astfel:

Atunci, Rusia a absorbit prima linie de țări și câteva din linia a doua, cum ar fi România și mare parte din Polonia. Când a fost atacată de Germania și de Imperiul Austro-Ungar, aceste cuceriri i-au permis să reziste ușor și să se extindă până în 1917.

În al Doilea Război Mondial, în 1941, când Germania a atacat din nou Rusia, penetrarea a fost extremă, nemții ajungând să controleze aproape tot teritoriul cucerit de ruși în Peninsula Europeană și înaintând spre est și sud, către Caucaz. Rusia a învins atunci prin mărimea și duritatea armatei sale.

De aceea, la finalul războiului, strategia Rusiei a fost să își împingă granițele cât mai departe către Vest. S-a extins la nivel maxim, până când URSS s-a rupt, ajungând să controleze țările din frontul al doilea și estul Germaniei.

Extinderea URSS până în 1991. Sursa: Forbes.

Această poziție ideală pentru Rusia reprezenta o amenințare pentru restul Europei, care împreună cu SUA aveau însă două mari avantaje: puteau să înconjoare Rusia și să îi blocheze accesul la mare.

Cel mai important a fost că au creat un bloc comercial maritim care a generat profituri mult mai mari decât ale URSS, iar cursa înarmării care a urmat a reprezentat un cost insurmontabil pentru Rusia, fără să solicite atât de mult Occidentul, mai ales când prețurile la petrol s-au părbușit, în anii ”80.

Acum, Rusia nu mai are nimic de pierdut

În prezent, granița Rusiei nu a mai fost atât de aproape de Moscova de foarte mult timp, pierzând controlul asupra ambelor linii de țări din Peninsula Europeană. Vestul a absorbit țările baltice în NATO, aducând Sankt Petersburg la câteva sute de kilometri de blocul nord-atlantic. Pentru a stabiliza situația, s-au luptat cu cecenii, au intervenit în Georgia și au trimis trupe în Armenia.

Totuși, după 1991, țara-cheie pentru Rusia a reprezentat-o Ucraina, pentru că granița cu ea trecea prin inima agriculturii rusești, prin zonele cele mai populate și prin nodurile de transport.

În actualul conflict cu Ucraina, Rusia presupune că europenii și americanii au un scop dincolo de a crea un regim pro-occidental la Kiev. Din perspectiva lor, această zonă-tampon a fost pierdută, iar forțe ucrainene ostile Rusiei au înaintat lângă granița rusească.

Situația este precară pentru Rusia în acest moment, iar acest lucru înseamnă că lucrurile nu vor rămâne așa în Ucraina, pentru că Rusia nu poate presupune că interesele Vestului în regiune vin din intenții bune.

În același timp, Vestul nu poate presupune că Rusia, dacă ocupă Ucraina, se va opri aici. De aceea, ne aflăm în situația clasică în care două forțe presupun ce e mai rău una despre cealaltă. Totuși, Rusia se află în poziția mai slabă, arată Friedman.

Deși Rusia s-a implicat în conflictul din Siria, pentru a-și demonstra capabilitățile militare și a câștiga atuuri împotriva Vestului, această operațiune este periferică față de interesele Rusiei, pentru care frontiera de Vest și Ucraina, precum și sudul, în Caucaz, rămân principalele obiective.

Este clar că economia Rusiei, bazată pe exporturile de energie, o duce rău, din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, dar economia Rusiei a dus-o mereu rău. Asta nu a împiedicat-o să câștige Al Doilea Război Mondial.

Greutățile îi unesc pe ruși. De ce e Rusia mai degrabă Sparta, decât Atena

Tucidide făcea distincția între Atena și Sparta, arătând că Atena e mai apropiată de mare și are un port excelent la Pireu, în timp ce Sparta nu era o putere maritimă. Atena era mult mai bogată decât Sparta, pentru că putea să facă comerț internațional mult mai ușor decât Sparta, înconjurată de pământuri.

De aceea, Atena era bogată, dar de aici reieșeau și două defecte: luxul care corupe și experiența vastă care creează ambiguitate morală. De cealaltă parte, Sparta era mult mai săracă decât Atena, nu se baza pe comerț, ci pe munca grea. Nu cunoștea lumea, dar avea un simț robust al binelui și răului.

Această distincție s-ar putea face și între Peninsula Europeană și Rusia, consideră George Friedman. Europa își trage puterea din bogăție, dar este predispusă și la lupte interne. Rusia, deși provincială, este mai degrabă unită și își trage puterea din depășirea dificultăților.

Nu prosperitatea îi unește pe ruși, ci viziunea idealizată a loialității față de Mama Rusie, iar din acest punct de vedere există o falie adâncă între Europa și SUA, pe de o parte, care folosesc prosperitatea ca pe o justificare a loialității, și Rusia, unde loialitatea derivă din puterea statului și din definiția inerentă de a fi rus.

Sprijinul pentru națiunea rusă rămâne puternic, în ciuda mulțimii de grupuri etnice din țară.

Grupurile etnice din Rusia. Sursa: Forbes.

Toate acestea dau rușilor o oportunitate. Oricât de prost le-ar merge economia, simplismul poziției lor geografice le dă capacitatea să își surprindă oponenții și poate că îi fac mai periculoși, arată Friedman în concluzia analizei sale.