Coreea de Nord a lansat vineri două rachete balistice în Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat vineri două rachete balistice în Marea Japoniei
Publicat: 18/03/2016, 09:44

Tensiunile continuă să se amplifice în peninsulă după testul nuclear nord-coreean de la 6 ianuarie, urmat pe 7 februarie de un tir de rachetă cu rază lungă de acțiune, considerat un test de rachetă balistică.

Oficiali americani în domeniul Apărării au anunțat că au reperat două tiruri de rachetă, apreciind că este vorba despre două rachete balistice cu rază medie de acțiune de tip Rodong, trase de pe vehicule de lansare mobile.

Rodong este o versiune îmbunătățită a rachetei de tip Scud și are o rază maximă de acțiune de aproximativ 1.300 de kilometri.

Potrivit unor oficiali militari sud-coreeni, prima rachetă a fost lansată de la Sukchon, în sud-vestul Coreei de Nord, la ora locală 5.55 (joi, 22.55, ora României), a parcurs 800 de kilometri și a căzut în Marea Japoniei, cunoscută și sub numele de Marea de Est.

A doua rachetă a fost lansată aproximativ 20 de minute mai târziu și a dispărut rapid de pe radare.

– Sancțiuni

Aceste tiruri au fost efectuate după ce președintele Barack Obama a semnat un decret prin care autorizează implementarea unor noi sancțiuni, adoptate la începutul lui martie de către Consiliul de Securitate al ONU, ca represalii după testul nuclear și tirul de rachetă balistică nord-coreene.

Phenianul amenință de peste două săptămâni, aproape zilnic, cu atacuri nucleare împotriva Seulului și Washingtonului, care efectuează exerciții militare comune la scară mare, considerate de către regimul stalinist o repetiție generală înaintea unei invazii a teritoriului nord-coreean.

Pentru a-și semnala nemulțumirea, Coreea de Nord a lansat deja două rachete cu rază scurtă de acțiune în Marea Japoniei, la 10 martie.

Câteva zile mai târziu, Kim Jong-un anunța că Phenianul va testa rapid explozia unui focos nuclear și va lansa „mai multe tipuri” de rachete balistice.

Rezoluții ONU interzic Coreei de Nord să dezvolte orice program de înarmare nucleară ori balistică. Însă tiruri de rachete cu rază scurtă de acțiune provoacă rareori reacții.

Un tir de rachetă de tip Rodong este considerat mai provocator, având în vedere că are o rază de acțiune mai mare și este capabil să atingă cea mai mare parte a teritoriului japonez. Ultimul tir al unei rachete de acest tip, efectuat tot în Marea Japoniei, a avut loc în martie 2014.

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că a ordonat Guvernului să efectueze o anchetă cu privire la tirul de vineri și să verifice securitatea maritimă în zona în care a ajuns racheta.

Departamentul de Stat american a îndemnat Phenianul să se abțină de la orice gest susceptibil „să agraveze și mai mult tensiunile”.

– Tehnologie ICBM?

Coreea de Nord dispune de un mic arsenal de arme nucleare, însă capacitatea sa de a le ghida către o țintă aleasă este contestată.

Numeroase semne de întrebare planează asupra capacității Coreei de Nord în privința unui vector nuclear. Numeroși specialiști cred că regimul este departe de a fi creat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) care să poată să atingă continentul american.

Atunci când a anunțat teste ale unei ogive nucleare, marți, Kim Jong-un superviza un exercițiu de simulare în legătură cu o tehnologie privind reintrarea în atmosferă a unei ogive nucleare, necesare pentru efectuarea cu succes a unui atac cu o rachetă cu rază lungă de acțiune.

Potrivit presei nord-coreene, testul a fost o reușită „totală” și garantează că focosul nuclear poate suporta faza reintrării în atmosferă, o etapă crucială în dezvoltarea unei veritabile forțe de atac nucleare.

Coreea de Sud pune la îndoială faptul că Nordul ar stăpâni tehnologia reintrării în atmosferă, dar s-a arătat mai puțin sceptică atunci când numărul unu nord-coreean a anunțat că Phenianul a reușit să miniaturizeze un focos nuclear pentru a-l monta într-o rachetă.

Președinta sud-coreeană aprecia marți că amenințările neîncetate ale regimului stalinist reflectă o stare de „criză”, ca urmare a izolării diplomatice și economice tot mai mari ale acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată