Prima pagină » Știri externe » Belgia se disculpă: teroristul care s-a detonat în aeroport nu fusese extrădat de Turcia în Bruxelles, ci în Olanda

Belgia se disculpă: teroristul care s-a detonat în aeroport nu fusese extrădat de Turcia în Bruxelles, ci în Olanda

Belgia se disculpă: teroristul care s-a detonat în aeroport nu fusese extrădat de Turcia în Bruxelles, ci în Olanda
Ministrul belgian de Justiție, Koen Geens, neagă că Ibrahim Bakraoui, atacatorul kamikaze care s-a detonat, marți, în aeroportul Zaventem din Bruxelles, care a fost prins de autoritățile turce în 2015, a fost extrădat în Belgia, fiind trimis, de fapt, în Olanda, informează postul belgian RTBF.

„Este vorba mai mult ca sigur de o extrădare din Turcia de la frontiera cu Siria. În acel moment, persoana respectivă nu figura în evidențele poliției (belgiene) pentru activități teroriste, era un infractor comun, eliberat condiționat”, a explicat, miercuri seară, Geens, pentru postul VRT.

„Când a fost extrădat, potrivit informațiilor pe care mi le-a comunicat Parchetul federal, a fost trimis către Olanda, nu către Belgia”, a declarat ministrul belgian de Justiție.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că unul dintre teroriștii de la Bruxelles a fost arestat în iunie 2015 la Gaziantep, fiind expulzat în Belgia pe 14 iulie 2015, iar ambasada belgiană a fost informată.

„Autoritățile belgiene au fost avertizate că acest individ avea legături cu organizații teroriste”, a subliniat Erdogan, fără a dezvălui identitatea islamistului.

Potrivit unor surse citate de presa belgiană și germană, teroristul care a fost arestat scurt timp în Turcia în 2015 a fost Ibrahim El Bakraoui.

Ibrahim El Bakraoui și Najim Laachraoui s-au detonat marți dimineață pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar la scurt timp fratele său, Khalid El Bakraoui, a comis atacul sinucigaș de la stația de metrou Maelbeek. Cel puțin 31 de persoane au murit și 250 au fost rănite în atentatele de marți din Bruxelles.

Autoritățile belgiene caută doi suspecți, unul care s-ar fi aflat pe aeroportul Zaventem și care a abandonat un pachet exploziv, reușind să fugă, și un al doilea care l-ar fi însoțit pe Khalid El Bakraoui la stația de metrou Maelbeek.

Toți cei trei atacatori kamikaze, de naționalitate belgiană, făceau parte din lista celor mai căutați suspecți în cadrul anchetei privitoare la atentatele din Paris din noiembrie, soldate cu 130 de morți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!