Prima pagină » Știri » Foștii șefi ai poliției și parchetului din Ploiești au fost arestați în dosarul lui Sebastian Ghiță

Foștii șefi ai poliției și parchetului din Ploiești au fost arestați în dosarul lui Sebastian Ghiță

Foștii șefi ai poliției și parchetului din Ploiești au fost arestați în dosarul lui Sebastian Ghiță
Procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, a fost arestat, vineri, pentru o perioadă 30 de zile, alături de Constantin Ispas, fostul șef al DGA Prahova, Viorel Dosaru, fostul șef al Poliției Prahova, și de procurorul Aurelian Mihăilă.

Decizia a fost luată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și poate fi contestată.

Procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, fost procuror șef al aceleiași instituții, este acuzat de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Constantin Ispas, fostul șef DGA Prahova, aflat sub control judiciar într-un alt dosar, este acuzat de trafic de influență și de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

La rândul său, Viorel Dosaru, fostul șef al Poliției Prahova, este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, trafic de influență, favorizarea făptuitorului, iar procurorul Aurelian Mihăilă este acuzat de două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și cercetare abuzivă.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului independent Sebastian Ghiță, acesta fiind acuzat de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și alte infracțiuni.

În noul dosar care-l vizează pe Sebastian Ghiță, instrumentat de procurorii DNA Ploiești, parlamentarul este acuzat de dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, șantaj, cumpărare de influență, dar și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„În perioada 2013-2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se afla în curs de urmărire penală o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, mai multe persoane vizate au obținut informații confidențiale pe mai multe căi, printre cei implicați în furnizarea ilegală de informații nedestinate publicității fiind și Ghiță Sebastian Aurelian – deputat în Parlamentul României”, se arată în comunicatul de presă emis de DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărirea penală.

Astfel, „folosindu-se de influența pe care o avea și pe care o exercita efectiv pentru menținerea și promovarea în funcții publice, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian a capacitat un magistrat și o persoană din conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova (I.P.J.) Prahova să-i furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești”, se mai arată în document.

DNA precizează că parlamentarul ar fi fost interesat să protejeze două persoane vizate de această cauză și că ar fi avut afaceri cu mai multe firme implicate în anchetă, având astfel un interes personal.

În schimbul furnizării informațiilor pe care le-a obținut, Sebastian Ghiță a promis „persoanei din conducerea I.P.J. Prahova că o va sprijini să își mențină funcția, dar și să obțină alte funcții de conducere”, dar și unui magistrat „sprijin în vederea obținerii unor funcții de conducere sau execuție în cadrul unor instituții publice centrale”, mai arată procurorii.

Totodată, potrivit DNA, în cursul lunii martie 2011, pentru a înceta difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei anumite societăți comerciale, prin intermediul unui post de televiziune a cărui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, Sebastian Ghiță l-a constrâns pe reprezentantul acelei societăți comerciale să încheie, în mod fictiv, un contract de prestări servicii.

„Scopul încheierii contractului era ca SC ASESOFT INTERNAȚIONAL SA să dobândească, în mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500 000 euro, reprezentând valoarea contractului menționat. Din acea sumă, SC ASESOFT INTERNAȚIONAL SA a primit, în două tranșe, în perioada iunie – septembrie 2011, suma totală de 610. 202, 96 lei”, se mai arată în documentul DNA.

Procurorii DNA îl mai acuză pe Sebastian Ghiță și că, la data de 22 iulie 2012, ar fi condus fără permis, context în care ” i-a solicitat unei persoane cu funcție de conducere din I.P.J. Prahova să intervină pe lângă lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Biroului DN1, astfel încât aceștia să nu dispună măsurile legale”, în schimb promițându-i că-l va sprijini pentru a-și păstra funcția.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Bătaie” pe turiștii români! Țara care vine cu oferte greu de ignorat
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
EL este bărbatul care se va ocupa de înmormântarea Amianei Păștină, femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Armele pe care dăm miliarde, dar prezintă risc pentru viețile militarilor în război. General NATO: „Există soluții mai ieftine și mai sigure”
Mediafax
Bonul din 2007, greu de imaginat azi! Ce cumpărai cu 18,54 lei și cât ar costa acum același coș
Click
Melek Patrisia a rupt tăcerea după sentința primită de Mario Iorgulescu. Ce a spus văduva lui Dani Vicol
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Melek, primele DECLARAȚII după ce Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la închisoare
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe minuscule?