Prima pagină » Magazin » Metodă contraceptivă revoluționară pentru bărbați

Metodă contraceptivă revoluționară pentru bărbați

 Metodă contraceptivă revoluționară pentru bărbați
Un tratament contraceptiv revoluționar, realizat de o echipă de specialiști din cadrul companiei americane non-profit Parsemus Foundation, denumit "Vasalgel", urmează să fie folosit pe subiecți umani, informează Descoperă.

Până acum, substanța a fost utilizată doar pe iepuri masculi, însă s-a dovedit că, în cazul acestora, efectele sunt valabile pe o perioadă de cel puțin 12 luni.

Noua invenție are rezultate reversibile, la fel ca și prezervativele, considerate până acum ca fiind singura metodă de control a fertilizării, ale cărei efecte pot fi întrerupte în mod intenționat. Substanța va fi testată pe oameni în acest an, ea urmând să fie introdusă pe piață la începutul lui 2018, potrivit Descoperă.

În momentul în care este injectat, hidrogelul blochează parțial vasele deferente (tubii musculari prin care circulă spermatozoizii maturizați), întrerupând fluxul spermei, dar nu și pe cel al urinei. Odată întrerupt acest proces, riscul producerii ejaculării este, practic, eliminat.

În cadrul experimentului realizat recent, oamenii de știință americani au administrat celor 12 iepuri masculi folosiți doze variate de Vasalgel. Rezultatele studiului au arătat că 11 dintre ei nu mai aveau spermatozoizi în sperma pe care o ejaculaseră. Inițial, în cazul celuilalt iepure, au fost detectate urme de celule spermatice, însă acestea au dispărut complet după ce i-a fost administrată substanța nou-creată în mod constant.

Pe parcursul întregului experiment, cei 12 iepuri nu au fost capabili să insemineze femelele cu care s-au împerecheat. Pe de altă parte, atunci când hidrogelul a fost eliminat din organismul lor, animalele și-au recăpătat capacitatea de a fertiliza.

În acest an, cercetările vor fi reluate, însă, de data aceasta, pe subiecți umani. Dacă Vasalgel se va dovedi a fi, într-adevăr, o metodă contraceptivă eficientă, ea urmează să fie introdusă pe piață la începutul anului 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!