Prima pagină » Știri » Șefa DNA vrea o lege care să interzică condamnaților definitiv să rămână în funcție

Șefa DNA vrea o lege care să interzică condamnaților definitiv să rămână în funcție

Șefa DNA vrea o lege care să interzică condamnaților definitiv să rămână în funcție
Legea ar trebui modificată în așa fel încât persoanele care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai poată exercita în continuare funcția de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupție, a declarat, la PROTV, procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi.

„Ar trebui o modificare legislativă prin care persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai poată exercita în continuare funcția de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupție”, a afirmat procurorul șef al DNA, făcând referire la „prea mulți” parlamentari sau primari care au fost condamnați definitiv la închisoare, cu suspendare, dar care sunt încă în funcție.

Aflată la al doilea mandat în fruntea DNA, șefa procurorilor reclamă presiunile asupra instituției pe care o coordonează.

„În primii 3 ani, am văzut de foarte multe ori presiuni directe sau indirecte, presiuni exercitate prin declarații publice date de persoane care dețin funcții importante, am văzut presiuni prin încercarea de a modifica legea, chiar și respingerea cererilor de arestare în Parlament o putem considera o forma de presiune”, a declarat procurorul șef al DNA, la emisiunea „După 20 de ani” de la PROTV.

Legat de numărul de procurori pe care îl are DNA, Kovesi a afirmat că sunt prea puțini pentru numărul mare de corupți din Romania. „Sunt in jur de 8.000 de dosare în lucru în acest moment. Una dintre cele mai mari provocări vizează volumul foarte mare de dosare cu care se confruntă DNA. Și anul trecut am avut 10 mii de dosare în lucru în condițiile în care doar 90 de procurori instrumentează aceste dosare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Marilu Dobrescu, accident cu noua mașină a iubitului său! Cât a costat-o un moment de neatenție: „Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!