Cazul neobișnuit al mamei arestate după ce a fugit din Canada de frica soțului violent. Apelul disperat la Iohannis

Cazul neobișnuit al mamei arestate după ce a fugit din Canada de frica soțului violent. Apelul disperat la Iohannis
Publicat: 15/04/2016, 09:00

Povestea româncei Ana Maria Nedelcu începe în anul 2001 când aceasta a plecat în Canada ca să-și continue studiile. Aici l-a cunoscut, în 2007, pe Maximo Sierra Munoz, un bărbat de origine dominicană. Românca a povestit că ceea ce la început a părut o poveste de iubire adevărată s-a transformat, treptat, într-un coșmar.

„El mi-a promis că vrea o familie, îmi aducea buchete de flori, dar la scurt timp mi-am dat seama că este o escrocherie sentimentală și voia să îmi pun casa pe numele lui”, a povestit Ana Maria într-o emisiune televizată.

După nașterea fiului lor, Anthony, în 2010, Maximo Sierra Munoz a cerut în instanță custodia copilului și a câștigat-o. Patru ani mai târziu, Ana Maria l-a luat pe Anthony și a fugit în România, încălcând ordinul de custodie emis de autoritățile canadiene.

Femeia susține că nu a mai suportat să vadă cum copilul ei este supus abuzurilor zi de zi de către tatăl lui. Își amintește că într-o zi când copilul a venit la ea avea ochiul vânăt din cauza unei lovituri primite de la Maximo. Mai mult, Ana Maria spune că de doi ani, de când a fugit din Canada, Maximo Sierra Munoz nu a încercat să vină să îl viziteze pe micuțul Anthony, ajuns acum la vârsta de 6 ani.

„Eu am plecat pe fugă, să-mi păzesc copilul de abuzuri. Acolo, din partea autorităților nu am avut niciun fel de ajutor. Din 2014 și până acum, el nu a încercat deloc să-și vadă copilul, să vină aici”, a povestit Ana Maria Nedelcu pentru Mediafax.

Astfel, canadienii cer extrădarea româncei. Potrivit articolului 43 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, „după identificare, procurorul general competent sesizează de îndată Curtea de Apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile și continuarea procedurii judiciare de soluționare a cererii de extrădare”.

„În documentele transmise de statul solicitant, a fost descrisă fapta săvârșită de către Nedelcu Ana Maria, constând în aceea că în anul 2014 a părăsit teritoriul statului canadian, împreună cu copilul său minor, având destinația România, încălcând ordinul de custodie, emis de o instanță canadiană”, a afirmat Iuliana Olteanu, purtător de cuvânt Parchetul Curții de Apel București.

Judecătorii au trimis-o în arest, procurorii contestă decizia

Cazul Anei Maria Nedelcu a ajuns la Tribunalul București unde, susține femeia, judecătorul nu a luat în considerare dovezile pe care avocatul acesteia le-a prezentat și a dat sentința de „retur în Canada”. Ulterior, femeia a atacat decizia la Curtea de Apel, unde, pe numele ei, a fost emis un ordin de arestare preventivă, petru 30 de zile, în vederea extrădării. Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Ana Maria contestă decizia instanței, având în vedere că, după cum susține ea, pe lângă dovezile prezentate, judecătorii au ascultat și declarațiile lui Anthony.

„La Tribunalul Bucureti m-a prezentat prima dată pentru răpire internațională. Avocatul a depus toate probele de abuz, însă doamna judecător a refuzat să le ia în considerare. Sentința a fost de retur în Canada. Ea a spus că nu judecă situația de abuz, și să mă duc în Canada să se judece acolo abuzul. Am ajuns la Curtea de Apel, unde am avut speranțe. Însă la recurs nu au mai contat dovezile, se judecă pe legalitate. Când avocatul a spus cum era abuzat copilul meu, a avut așa un gest și a dat să râdă. Decizia asta execută doi copii, pentru că mai am un copil, fetița de 4 ani și băiatul de 6 ani. La tribunalul București, doamna procuror și-a dat seama că Anthony a fost abuzat. L-au intors pe toate părțile o oră și jumătate, un copil nu minte”, a explicat Ana Maria Nedelcu.

În sala de judecată, procurorii au susținut că nu se impune arestarea preventivă a femeii, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o astfel de măsură și nici cele pentru extrădare. Atât procurorii, cât și avocatul Anei au constestat decizia instanței.

Ana Maria Nedelcu a fost ridicată de polițiști din casa ei din București și dusă în arestul Poliției Capitalei, unde va rămâne cel puțin până când se va lua în discuție contestația făcută de procurori. În tot acest timp, Anthony va rămâne în grija bunicii.

„Deocamdată e un mandat de arestare pentru 30 de zile. Nu am cuvinte. Copilul rămâne cu mama mea. Este cumplit. Până să-mi fac bagajul au venit cei de la poliție. Nu am avut timp să-mi iau rămas bun de la copil”, a declarat Ana Maria Nedelcu.

Dacă în România pedeapsa pentru Ana Maria ar putea fi de până la 3 luni de detenție, lucrurile stau altfel în cazul în care românca ajunge înapoi în Canada și este judecată după legile de acolo. Astfel, dacă femeia va fi găsită vinovată de răpire internațională de către autoritățile canadiene, aceasta riscă să primească o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

Memoriu către președinte

Ana Maria Nedelcu a trimis un memoriu către președintele Klaus Iohannis. În document, femeia îi cere sprijinul pe motiv că i-au fost” încălcate drepturile constituționale la o judecată corectă”.

„În această calitate pe care o dețineți vă solicit să verificați modul în care autoritățile statului îmi asigură beneficiul drepturilor constituționale, mie și copiilor mei”, a scris femeia în memoriu.

Ana Maria Nedelcu susține că decizia judecătorului este una abuzivă, în condițiile în care procurorii au declarat că nu susțin arestarea preventivă.

„A înțeles să adauge de la sine o altă încadrare juridică a faptelor într-o infracțiune mai gravă, pentru că astfel să fie îndeplinită condiția gravității pedepsei. De asemenea, judecătorul s-a învestit din oficiu cu cererea de arestare în vederea extrădării fără a fi învestit de către procuror cu asemenea cerere”, se arată în memoriu.

Femeia a susținut în documentul trimis la Palatul Cotroceni că nu a avut o judecată bazată pe lege și că de la dosarul cu cererea de extrădare formulată de autoritățile canadiene ar fi lipsit documente esențiale. În memoriu, Ana Maria Nedelcu i-a scris președintelui și despre abuzurile la care ea și copilul ar fi fost supuși de tată.

„Anthony are dreptul la securitate emoțională, liberă de frică și abuz. Este nevoie să realizați că un copil nu trebuie tratat ca un instrument politic de prietenie și cooperare între popoare. Chiar dacă Canada este un stat bogat care poate cumpăra soarta unui copil, România are obligația de a își proteja cetățenii, ori Anthony este cetățean român și în sens extins cetățean al Uniunii Europene și vă cere ajutorul”, a scris Ana Maria Nedelcu.

Și Ion Vasile, fratele Anei Maria Nedelcu, a fost primit de unul dintre consilierii președintelui.

I-am spus că mama se duce la moarte în Canada dacă o trimit, copilul se duce tot la moarte, iar fata rămâne fără nimeni aici fără mamă. Și ultima șansă este să ajungem aici ca să ia măsuri în limita legii și au spus că ne ajută

Alessia Bitar, un alt caz controversat

Cazul Anei Maria Nedelcu se aseamană cu cel al Irinei Cristescu, căsătorită cu cetățeanul Mexican Hector Bitar de la Pena. Cei doi au împreuna o fetiță, pe Alessia Bitar. Aceasta a ajuns în România după ce soțul le-a amenințat cu moartea atât pe ea, cât și pe fiica lor.

După ce instanța din Mexic a hotărât să emită un ordin de restricție pe numele tatălui Alessiei, Irina Cristescu a obținut și în România, la Tribunalul București, custodia completă a fetiței, printr-o ordonanță președințială. După un an și 10 luni, aceeași instanță, Tribunalul București, a decis ca minorul să fie încredințat tatălui. Irina Cristescu a atacat decizia instanței la Curtea de Apel București, ajungând chiar și în fața Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din cadrul Camerei Deputaților.

Cazul nu a fost încă soluționat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Un nou sprijin financiar pentru pensionarii din România. Ce sumă de bani vor primi seniorii...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN...
Alimentele care ne pot strica vacanța. Vedeta zilei pune viața în pericol
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator