Prima pagină » Știri politice » Replica lui Iohannis pentru cei care l-au acuzat că a călătorit prea mult

Replica lui Iohannis pentru cei care l-au acuzat că a călătorit prea mult

Replica lui Iohannis pentru cei care l-au acuzat că a călătorit prea mult
Replica lui Iohannis pentru cei care l-au acuzat că a călătorit prea mult

”Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greșit pentru că oriunde am mers, cu oricine m-am întâlnit, au fost relații de reînodat, lucruri de pus la punct, parteneriate de consolitat, punți de legat. Nici aici lucrurile nu se întâmplă peste noapte. E nevoie ca partenerii noștri să aibă în fața ochilor seriozitate, calm, interes, dar mai ales predictibilitate, o abordare așezată pe termen lung. Am dorit ca România să fie reprezentată cum se cuvine. Am arătat peste tot că suntem de încredere, că avem o economie solidă și atractivă pentru investiții, un stat de drept cu legi clare și proiecte concrete pe care le vom duce la capăt”, a susținut președintele.

”Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România și pe români. Pe această bază vor veni cu siguranță rezultate concrete: credibilizarea țării noastre, investiții, locuri de muncă. Peste tot pe unde am fost m-am întâlnit cu reprezentanții comunităților de români. Este o promisiune onorată. La fel cum onorată a fost și promisiunea de a avea legea votului prin corespondență. Sigur, problemele sunt diverse și așteptările mari, dar avem toate premisile ca să reușim să creăm o legătură cu diaspora care să fie în beneficiul tuturor: al celor din țară și al celor de peste hotare”, a explicat Iohannis.

Sute de cercetători români din străinătate participă în această săptămână, la Timișoara, la conferințele ”Diaspora și prietenii săi”, organizate de Universitatea de Vest din Timișoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„ȚEAPĂ” de 70 de milioane de euro: Estonia a cumpărat obuze de la o firmă fără experiență
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Cancan.ro
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Prosport.ro
Diletta Leotta a încins atmosfera pe plajă! Cum s-a fotografiat vedeta TV
Adevarul
Vine o nouă ordine mondială. Nu suntem pregătiți, avertizează o expertă în istoria relațiilor internaționale
Mediafax
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Click
Dan Alexa, prima reacție după dezvăluirile Andreei Popescu. Ce spune despre vedetă: „Nu ar trebui să intereseze pe nimeni”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Nuți, bona copiilor Anamariei Prodan. Cine este cea care i-a fost alături ani buni impresarei
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | De la ce distanță te înregistrează noile radare fixe montate pe DN 1, cu rol de calmare a traficului
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Somnul profund ne oferă protecție împotriva bolii Alzheimer, indică un studiu
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
„Tupeiști și aroganți!” Cine sunt turiștii cu cea mai proastă reputație în toată Spania