SIE îi răspunde lui Kovesi: Nu monitorizăm românii din străinătate, precum fosta Securitate

SIE îi răspunde lui Kovesi: Nu monitorizăm românii din străinătate, precum fosta Securitate
Publicat: 26/04/2016, 18:20

„SIE nu monitorizează cetățenii români aflați în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securități, așa cum nu monitorizează conturile și transferurile bancare, achizițiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetățenii români în străinătate”, arată SIE într-un comunicat de presă, în replică la acuzațiile șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care s-a plâns marți că procurorii anticorupție nu au primit nicio sesizare privind fapte de corupție sau transferuri suspecte de bani și bunuri în străinătate, din partea SIE, acesta fiind singurul serviciu secret care nu a trimis nicio sesizare către DNA.

SIE explică faptul că „activitatea de spionaj este ilegală raportat la statul țintă” și că în acord cu tratatele internaționale la care România este parte „SIE nu desfășoară activitate specifică pe spațiile aliate (UE, NATO), ca urmare nu desfășoară activitate specifică nici în Franța, stat menționat ca exemplu de procurorul șef DNA. Orice acțiune pe spațiile aliate se desfășoară doar în parteneriat cu structurile de informații locale și strict în limita competențelor serviciilor de informații”.

SIE mai arată că „un serviciu de spionaj nu poate obține, în străinătate, în mod autonom și legal, documente clasificate, baze de date, evidențe, date despre conturi, transferuri bancare” și că accesul la astfel de informații se face doar prin intermediul surselor umane, „persoane recrutate și gestionate conspirat și legendat și care, prin acțiunile lor, încalcă legislația statului de origine, săvârșind infracțiunea de spionaj/trădare”.

„Având în vedere riscurile inerente activității, riscuri pe care ofițerii SIE sunt pregătiți să și le asume și antrenați să le gestioneze, spionajul este angrenat în zone care nu pot fi accesate pe altă cale, în speță atunci când informațiile nu pot fi obținute pe canale legale cum sunt cele generate de cooperarea polițienească, schimbul de date între instituții cu atribuții de control financiar, mecanisme judiciare sau, în unele situații, chiar prin abonamente la baze de date publice. În cursul cercetării informative, SIE obține, țintit sau colateral, și informații referitoare la intenții de încălcare a legii de către persoane fizice sau juridice române sau străine”, mai arată SIE.

Serviciul românesc de spionaj îi mai explică șefei DNA că informațiile obținute de SIE „nu se pot constitui în probe în instanță, întrucât sunt obținute prin surse umane cetățeni străini, cu mijloace și metode specifice, care nu pot fi dezvăluite nimănui și în nicio împrejurare”.

SIE susține însă că aceste informații sunt transmise mai departe, în baza protocoalelor de cooperare, către SRI, MAI sau Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Astfel, în 2015 și în primele luni ale anului 2016, SIE a tranmis către SRI, MAI ANAF, DGIA (serviciul de informații al Armatei) sau Oficiul pentru prevenirea Spălării Banilor 35 de note informative, semnalări sau alerte „vizând aspecte corelate fenomenului de corupție/ infracțiunilor economice”. În aceeași perioadă, SIE a transmis și 10 analize strategice, buletine informative sau note de informare având ca teme riscuri la adresa securității economice, inclusiv aspecte privind economia subterană și corupția.

SIE menționează că primește solicitări punctuale de verificare „vizând entități economice, persoane fizice sau juridice cu interese de afaceri în România (credibilitate acționari, implicare în acțiuni ilegale conexe traficului de droguri, finanțarea organizațiilor teroriste, etc.)” și că în perioada 2015-2016 a răspuns la 30 de astfel de solicitări, principalii beneficiari fiind SRI și MAI.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm faptul că, în contextul în care SIE nu are acces la activitatea sau dosarele aflate în lucru la DNA sau la identitatea suspecților din aceste dosare, în intervalul temporal la care face trimitere procurorul șef DNA, SIE nu a primit nicio solicitare de verificare sau obținere de informații vizând vreo persoană fizică sau juridică cercetată pentru fapte de corupție”, mai arată comunicatul SIE.

„În 2013, 2014 și 2015, de fapt, de când am început mandatul la DNA, nu am primit nicio informare de la SIE. Cu toate astea, vedem că tot mai mulți inculpați își deschid afaceri în străinătate. Se iscă întrebarea de ce niciodată nu am primit astfel de informări despre aceste activități. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux”, a declarat Codruța Kovesi la conferința „Piedicile și performanțele anticorupției”.

Ea a dat exemplu celelalte servicii secrete românești, care și-au sporit numărul de sesizări către DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Macron pune în alertă toată Europa. România e direct vizată
Antena 1, lider de audiență cu Chefi la cuțite. S-au folosit două amulete
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern