Prima pagină » Economic » „Sifi”, cea mai mare amenințare pentru economia mondială

„Sifi”, cea mai mare amenințare pentru economia mondială

Întreaga scenă globală financiară a riscat să se dărâme în timpul crizei din anul 2008, descoperindu-se că nivelul ridicat de interconectivitate dintre grupurile financiare și dezmățul contabil sau modul de evaluare al activelor din portofoliu, pot produce dezechilibre ce conduc la prăbușirea întregului sistem, nu doar la falimente izolate.

Systematically important financial institution (sifi) reprezintă toate tipurile de companii ale căror probleme financiare pot să atragă colapsul întregului sistem financiar din țara respectivă sau chiar din întreaga lume.

Autoritățiile americane încearcă să țină sub supraveghere strictă grupurile financiare „too big too fail” ( prea mari pentru a fi lăsate să dea faliment) – care reprezintă o importanță sistemică pentru economia de peste Ocean. În această categorie intră marile bănci americane (JP Morgan, Bank of America, Goldman Sachs, Wells Fargo, Citi etc), marii asiguratori (Met Life, Geico etc), companiile care au divizii financiare mari (spre exemplu: General Electric prin GE Capital) sau fondurile de investiții de genul BlackRock, cel mai mare administrator de bani din lume.

La polul opus, cei care conduc astfel de grupuri și principalii lor acționari promit să se lupte pentru a nu cădea în categoria sifi, care înseamnă o suprareglementare, o supraveghere zi de zi a operațiunilor și chiar o plafonare a salariilor și a bonusurilor.

Marele concern american General Electric a anunțat chiar că va renunța la o serie de active din cadrul GE Capital, urmând să vândă active de 160 miliarde dolari, pentru a nu intra sub incidența legii americane.

Pentru a putea avea mai multă grijă ca asemenea derapaje să nu se petreacă, americanii au emis o noua lege ce conduce la o suprareglementare a companiilor vitale pentru economia de peste Ocean.

Această măsură reprezintă o încercare a statului american de a putea controla și izola evenimente financiare precum cele petrecute în 2008. Pentru a lupta cu aceste probleme, Congresul Statelor Unite ale Americii a creat cadrul juridic printr-un pachet legislativ ce își propune să readucă disciplina pe Wall Street.

Legislația Dodd-Frank face parte din cea mai ambițioasă schimbare legislativă ce privește reglementarea instituțiilor financiare de la Marea Criză până în prezent.

Apartenența la categoria „sifi” antrenează după sine mai multe reguli financiar-contabile și o monitorizare mult mai strictă din partea autoritățiilor.

Această stare de fapt deranjează și jenează administratorii importantelor companii americane, încercând să facă orice este legal posibil pentru a nu fi etichetate drept companii mult prea importante pentru sistemul financiar american, așa-numitele societăți „too big to fail”.

Compania de asigurări MetLife chiar a dat în judecată statul american pentru că a fost inclusă în categoria „sifi”, și-a avut câștig de cauză, justiția conisderând că cel mai mare asigurator american nu prezintă riscurile descrise de noua legislație.

Cu toate că membrii Financial Stability Oversight Council (FSOC), forul american ce decide dacă gradul de contagiune al unei eventuale gripări a unei companii este îndeajuns de mare,  au votat cu 9 la 1 pentru introducerea MetLife în categoria sifi, reprezentanții asiguratorului american au atacat decizia ce îi obliga, printre altele, să depoziteze mai mulți bani în rezerve, fapt ce afecta profitabilitatea întregului grup.

„De la început, MetLife a susținut că modelul său de business nu reprezintă o amenințare pentru sistemul financiar al Statelor Unite” a spus Steven Kandarian, CEO-ul celui mai mare asigurator american.

MetLife, companie ce are în administrare 877 miliarde dolari, a obținut însă doar o victorie de etapă, statul american având posibilitatea de a ataca cu apel prima decizie a justiției de peste Ocean.

Conceptul de sifi a apărut prima oară, în spațiul public, după discuțiilor cu privire la reglementările ce țineau de Basel III, proiectul internațional ce s-a născut ca un răspuns la cauzele ce au generat criza financiară mondială din anul 2008.

Citește în continuare pe zf.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Becali aruncă bomba despre negocierile pentru Guvern
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Mario Iorgulescu, prima REACȚIE după ce și-a aflat pedeapsa. Ce mesaj i-a trimis lui Dan Capatos 😲
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Mark Rutte, nemulțumit de unele țări NATO care nu sprijină suficient Ucraina