Prima pagină » Magazin » Podul impresionant care se „oprește” în mijlocul mării

Podul impresionant care se „oprește” în mijlocul mării

Traversarea strâmtorii Øresund, care separă Danemarca de Suedia, se făcea în trecut cu ajutorul feriboturilor, însă din moment ce călătoria dura prea mult s-a luat decizia construirii unui pod.

Podul construit este imens, incluzând o autostradă cu patru benzi, precum și căi ferate pe două niveluri.


Prima parte a podului pare să se oprească brusc într-o insuliță de la mijlocul strâmtorii, însă drumul continuă în subteran printr-un tunel.  
Forma mai puțin obișnuită a fost aleasă pentru a evita blocarea avioanelor care aterizează pe aeroportul din Copenhaga, aflat în apropiere, precum și pentru a face loc navelor să treacă prin strâmtoare, scrie Brightside.


 

Recomandarea video

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
Diana Buzoianu: Șeful de la ESZ m-a amenințat cu sindicatele dacă mă ating de el, spune că e un om periculos și are susținere politică
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Două scenarii în care rușii ajung la Gurile Dunării. General de top: „E NATO pregătită pentru o asemenea ipostază?”
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee acolo unde nu ar trebui să existe