Prima pagină » Știri » Tragedie la Petroșani. O poartă de metal a căzut peste un copil de 5 ani

Tragedie la Petroșani. O poartă de metal a căzut peste un copil de 5 ani

Tragedie la Petroșani. O poartă de metal a căzut peste un copil de 5 ani
Un copil de 5 ani din Cartierul Colonie al municipiului Petroșani a fost internat, în stare gravă, în secția de reanimare a Spitalului de Urgență Petroșani, după ce o poartă de metal s-a prăbușit peste el, băiețelul suferind multiple traumatisme.

Accidentul a avut loc duminică seara, când mai mulți copii se jucau în perimetrul parcului concesionat de municipalitate societății care administrează și un restaurant situat în imediata vecinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare spun că băiețelul s-ar fi urcat pe poarta sprijinită de un zid care s-a prăbușit peste copil, strivindu-l sub greutatea ei.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței, care l-a transportat pe copil la spital, iar polițiștii au declanșat o anchetă.

„Minorul a fost transportat la Spitalul de Urgență din Petroșani pentru îngrijiri medicale, iar diagnosticul a fost de TCC, plăgi contuze în zona capului, contuzie umăr stâng, contuzie torace, fractură cap humeral. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, încadrarea fiind de vătămare corporală din culpă”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Managerul Spitalului de Urgență din Petroșani, doctorul Alin Vasilescu, a declarat, la rândul său, că băiețelul este internat pe secția ATI.

„Este pe Terapie Intensivă, fiind în stare stabilă. Diagnosticul este politraumatism prin lovire cu un corp dur”, a spus dr. Alin Vasilescu.

De asemenea, în acest caz a fost sesizată și Direcția pentru Protecția Copilului Hunedoara, care va declanșa o anchetă socială, în condițiile în care copilul era nesupravegheat.

Oamenii care locuiesc în Cartierul Colonie spun că micuții se joacă mereu aici, chiar dacă de multe ori au sărit gardul în incinta împrejmuită după ce terenul a fost concesionat de administrația locală din Petroșani.

„Cei de la restaurant au deschis poarta să se joace copilașii înăuntru și am înțeles că s-au suit pe ea și au hâțâit-o și a căzut pe copilaș. Copilul locuiește în blocul social, din câte am înțeles, dar alt loc de joacă nu au aici. Terenul acesta era al copiilor, nu trebuia îngrădit, după părerea mea”, a declarat Gheorghe Jurca, localnică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară