Prima pagină » Sport » Decizia FIFA privind depunctarea Rapidului. Ce se va întâmpla cu giuleștenii

Decizia FIFA privind depunctarea Rapidului. Ce se va întâmpla cu giuleștenii

Decizia FIFA privind depunctarea Rapidului. Ce se va întâmpla cu giuleștenii
Comisia de Disciplină a FIFA a informat Federația Română să nu sancționeze clubul din Giulești, informează Prosport.

Rhema Obed, jucător din pricina căruia Rapid risca depunctarea, a confirmat celor de la FIFA că și-a primit restanțele datorate de echipa finanțată de Valerii Moraru.

56.000 de euro era suma datorată de Rapid fotbalistului nigeriano-englez. Clubul a prezentat la FRF o înțelegere semnată cu jucătorul, iar Federația a avut o serie de discuții cu FIFA pentru a lămuri situația.

Rhema Obed i-a informat pe oficialii Federației Internaționale de Fotbal, în urmă cu o săptămână, că și-a primit cei aproape 57.000 de euro din partea fostului său club, Rapid.

„I-am anunțat pe cei de la FIFA că mi s-au virat banii”, a spus pentru ProSport fostul junior de la Arsenal. După acest anunț, FIFA ar trebui să transmită Federației Române de Fotbal să nu mai pună în aplicare penalizarea cu șase puncte a grupării lui Dan Alexa.

Rapid a convocatîn urmă cu două săptămâni, o Adunare a Creditorilor care a aprobat contractarea de urgență a unui împrumut de 56.155,29 euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa cu două viteze în sănătate. Românii așteaptă peste trei ani pentru medicamente noi, germanii doar două luni
Digi24
Arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: Unde s-au pus de acord toți judecătorii care au analizat cererile DIICOT
Cancan.ro
Antena 1, acuzată că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă de azi-noapte, pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cel 4 detalii ciudate observate în timpul probei
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
De ce vorbesc Finlanda și Norvegia cu Putin, iar România evită orice contact? Analist: „Diplomația nu o folosești doar cu prietenii”
Mediafax
Nicușor Dan, mesaj la Gala MEDIAFAX 35: „Un adevărat reper pe piața media din România”
Click
Jack Nicholson s-a retras definitiv din actorie. Ce spune Michael Douglas despre viața legendarului de la Hollywood
Digi24
Ce voiau să facă la Kiev doi soldați ruși care au dezertat de pe front și s-au deghizat în civili
Cancan.ro
Cele 4 cuvinte pe care i le-a șoptit Maurice la ureche lui Alex Gîlcă, după ce a fost eliminat de la Asia Express. Anterior, soțul Valeriei Lungu îl amenințase cu moartea
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ulise a făcut 10 ani până acasă! Cât te-ar costa să-i refaci călătoria în 2026? De la 3.000 de euro cu avionul și feribotul până la 40.000 de euro pe un iaht de lux (P)
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă