Prima pagină » Știri » Când va fi gata metroul din Drumul Taberei

Când va fi gata metroul din Drumul Taberei

Când va fi gata metroul din Drumul Taberei
Metroul din Drumul Taberei, cel mai mare cartier din București, va fi gata în vara anului viitor, mai devreme cu 6 luni, dar tot cu o întârziere de aproape doi ani. Angajații s-au mobilizat după ce au fost controlați de câteva ori de oficialii din Ministerul Transporturilor.

Zece stații de pe magistrala 5 care leagă Drumul Taberei de centrul Capitalei vor fi deschise peste un an. Singura stație care mai are de așteptat este cea de la Eroilor. Lucrările sunt îngreunate acolo din cauza surpărilor care au dus la evacuarea mai multor locatari din zonă. Constructorul susține că nu mai sunt probleme care să le afecteze activitatea în perioada următoare.

De patru ani, Drumul Taberei e un șantier imens. Abia acum s-au redeschis câteva artere și se lucrează ceva mai intens și în subteran, scrie tvr.

Dar mai devreme se va putea circula cu metroul până la stația Lac Străulești. Cele 3 noi stații vor fi gata până la sfârșitul anului. Cât despre linia 6 care va lega capitala de Aeroportul din Otopeni se negociază deocamdată cu Ministerul de Finanțe. Acesta trebuie să aprobe o primă tranșă pentru începerea proiectului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Scheletul celui mai rar mamifer marin din lume, reconstruit digital pentru a ajuta la salvarea speciei