Prima pagină » Știri » MASACRUL din Florida: Reacția comunității LGBT din România

MASACRUL din Florida: Reacția comunității LGBT din România

Mai mulți reprezentanți ai asociaților din România care luptă împotriva homofobiei au depus marți coroane de flori în fața Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Gestul lor vine ca un omagiu pentru cei care și-au pierdut viața în carnagiul ce a avut loc într-un club de gay din Florida.

„More Love, Less Hate”, „Honoring the Victims of PULSE”, sau „Pray for ORLANDO” sunt doar câteva din mesajele ce au înconjurat coroanele de flori depuse în fața Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Cu ajutorul rețelelor de socializare, membrii comunității LGBT din România s-au mobilizat și au adus un omagiu în memoria victimelor din clubul american de gay, în care a avut loc masacrul.

„Nimeni nu merită așa ceva”, a fost mesajul pe care tinerii au încercat să îl transmită prin gestul lor.

Atacul armat care a avut loc duminică dimineață, într-un club de noapte gay din Orlando, este considerat cel mai sângeros eveniment din istoria Statelor Unite. Acesta s-a soldat cu 50 de morti și aproximativ 53 de răniți, conform unui nou bilanț făcut public de Primăria orașului. Autorul carnagiului a fost ucis, în cele din urmă, în schimbul de focuri pe care l-a avut cu forțele de elită. Ulterior, acesta a fost identificat drept Omar Mateen, cetățean american de origine afgană, în vârstă de 30 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!