Prima pagină » Sport » Fostul medic al naționalei: ”Toate accidentările sunt consecința unei medicamentații defectuoase”

Fostul medic al naționalei: ”Toate accidentările sunt consecința unei medicamentații defectuoase”

Fostul medic al naționalei: ''Toate accidentările sunt consecința unei medicamentații defectuoase''
Fostul medic al naționalei, Pompiliu Popescu, dă vina pe noul staff medical al României pentru că elevii lui Anghel Iordănescu au căzut din punct de vedere fizic în partea a doua a reprizei secunde cu Elveția, iar Raț și Pintilii au solicitat schimbări din cauza accidentărilor.

Pompiliu Popescu îl consideră principal vinovat pentru această situație pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, care a înlocuit staff-ul medical fără a ține cont de modul în care s-a lucrat până acum.

„E foarte simplu să pregătești din punct de vedere medical o partidă la un turneu final. Dacă știi cum. Eu nu am avut niciodată o asemenea problemă la multele Campionate Europene și Mondiale la care am participat: nu mi-a căzut niciodată echipa fizic din minutul 60. Nu am avut în viața mea asemenea probleme, vă rog să-mi arătați din perioada mea un jucător care s-a prezentat așa cum s-au prezentat jucătorii aseară. Esențial e să le menții forma fizică și să previi accidentările. Toate accidentările de aseară sunt consecința unei medicamentații defectuoase. Asta pe lângă masaj și tot ce mai este nevoie, dar trebuie să cunoști jucătorii. Fiecare jucător se reface diferit. Rolul echipei medicale s-a văzut în meciul cu Elveția, nu există așa ceva. A fost o cădere abruptă din punct de vedere fizic, ceea ce înseamnă că pregătirea nu s-a făcut bine atât înaintea Campionatului European, cât și în timpul turneului. S-a văzut o retenție mare de acid lactic. Dacă antrenorul nu știe ce trebuie să facă tactic, o echipă medicală poate să ‘ascundă’ acest lucru pentru că echipa poate alerga. La cinci zile e floare la ureche să recuperezi jucătorii. La Campionatul European din 2008 am jucat cu Italia la trei zile după meciul cu Franța, nu la cinci ca acum, și puteam să câștigăm acel meci. Echipa medicală trebuie să lucreze în regim de desant, rapid. Mai important decât antrenorul este staff-ul medical. Doctorul îți poate câștiga un meci sau un turneu final, dacă vrei.

M-am uitat la meci și mi-am dat seama că Burleanu își bate joc de fotbalul românesc și de această generație. De la Burleanu a plecat toată nenorocirea, care în cele din urmă se va deconta. Au eliminat staff-ul medical, neștiind care vor fi consecințele. Nu a contat ce se făcea acolo, cum se lucra”, a declarat fostul medic al naționalei, Pompiliu Popescu, la ProSport LIVE.

Medicului Pompiliu Popescu i-a fost reziliat contractul cu Federația Română de Fotbal cu o lună înainte de startul Campionatului European. Locul său a fost luat de Dan Laurențiu Oproiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi