NYT: Referendumul va destrăma Marea Britanie. Cât va mai rezista UE

„Atunci când se vorbește despre efectele deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, cel mai frecvent sunt evocate implicațiile pentru «proiectul european», eforturile postbelice de unificare a Europei din punct de vedere politic și economic. Însă, la câteva ore după anunțarea rezultatului referendumului, se pare că ar putea apărea un alt risc: destrămarea statului multinațional Marea Britanie”, comentează ziarul The New York Times.

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – numele oficial – este una dintre puținele țări alcătuite din mai multe națiuni, diferite din punct de vedere politic și juridic dar unite sub conducerea unui guvern comun. „Acest sistem a fost vizat de mult mai puține comentarii decât proiectul european, dat fiind că este mai mic și părea stabil. Însă relativ tănăra Uniune Europeană, chiar afectată de crize, ar putea să depășească, din punctul de vedere al duratei, Marea Britanie, care are 300 de ani (…)”, notează cotidianul american.

CONTROVERSĂ Donald Trump a redus exercițiile militare din Coreea de Sud de dragul lui Kim Jong Un: „Sunt prieten cu el și nu am vrut să-l insult”

00:28

MILITAR Cum încearcă SUA să transporte petrolul în secret din Golful Persic. Operațiunea se întâmplă chiar sub nasul Iranului

23:43

Există de mult timp disensiuni între cele patru națiuni care formează Marea Britanie – Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord -, dar așa-numitul „referendum pro-Brexit” le-a divizat în moduri aproape ireconciliabile. Anglia și Țara Galilor au votat în favoarea ieșirii din UE, Scoția și Irlanda de Nord au votat să rămână. În doar câteva ore, liderii din Scoția și Irlanda de Nord au evocat posibilitatea de a cere independența față de Marea Britanie pentru a putea rămâne în UE.

„Rezultatul referendumului schimbă dramatic atmosfera în Irlanda de Nord”, a afirmat Declan Kearney, președintele Sinn Fein, precizând că se dorește organizarea unui referendum pentru unirea regiunii britanice cu Irlanda (membră UE). La rândul său, Guvernul Scoției a cerut negocieri urgente cu Uniunea Europeană pentru a reuși menținerea în comunitatea europeană în pofida ieșirii Marii Britanii și analizează posibilitatea organizării unui nou referendum proindependență, a anunțat premierul scoțian, Nicola Sturgeon. Alegătorii scoțieni au respins într-un raport de 55 la 45% independența față de Marea Britanie în referendumul din anul 2014, dar, între timp, formațiunea proindependență a lui Sturgeon – Partidul Național Scoțian (SNP) – a devenit mai populară.

„Ceea ce face Marea Britanie atât de neobișnuită este ideea de a aduce în același proiect patru națiuni care se văd distincte și care coexistă. (…) În acest mod, Marea Britanie a fost ceea ce Uniunea Europeană a aspirat mereu să devină dar încă nu a reușit: o uniune politică ce respectă identitățile naționale prin depășirea complicațiilor naționaliste. Totuși, problemele de identitate națională macină Marea Britanie din 1707, când Regatul Angliei a fuzionat cu Regatul Scoției pentru a forma Regatul Marii Britanii. Deoarece englezii au dominat politica, economia și cultura țării – ei sunt cel mai mare grup, iar capitala Angliei, Londra, a devenit și capitala țării -, scoțienii au cerut mereu mai multă autonomie”, amintește NYT.

„Spre surprinderea și chiar îngrijorarea celor mai mulți, campania referendumului pe tema apartenenței la UE s-a axat pe identitatea locuitorilor Angliei”, explică Robert Tombs, istoric la prestigioasa Universitate Cambridge. Locuitorii Angliei au votat masiv pentru ieșirea din UE. Deși analiștii cred că este vorba de o reacție de opoziție față de imigrație și de scepticism față de UE, Robert Tombs evocă un alt factor: sentimentul locuitorilor Angliei de subreprezentare în Marea Britanie. Pentru că, în ultimele decenii, Marea Britanie a reușit să își păstreze unitatea doar prin „descentralizarea” autorității politice în celelalte trei națiuni nonengleze – Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord – oferindu-le mai multă autonomie și instituții independente. Spre exemplu, doar Anglia nu are propriul Parlament, celelalte trei componente ale Marii Britanii având legislativele proprii, explică NYT.