Prima pagină » Știri externe » Spionii britanici nu fac Brexit: ”Legăturile se vor intensifica”

Spionii britanici nu fac Brexit: ”Legăturile se vor intensifica”

Spionii britanici nu fac Brexit: ''Legăturile se vor intensifica''
Serviciile de informații britanice și cele americane își vor menține relația apropiată în pofida deciziei Marii Britanii de a părăsi Blocul comunitar, a anunțat directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) din SUA, John Brennan.

Votul alegătorilor britanici pentru o ieșire din UE a aruncat urme de îndoială asupra viitorului „relației speciale” dintre Washington și Londra, o Mare Britanie în afara UE fiind un partener cu mult mai puțin interesant pentru Statele Unite, potrivit unor experți, relatează Le Figaro.

Însă în ceea ce privește spionajul, parneteriatul strâns dintre cele două state „nu va fi afectat în lunile și anii care vor veni”, a declarat John Brennan la Wasshington, în cadrul unei conferințe.

„Aceste legături sunt și vor fi mereu esențiale pentru securitatea noastră colectivă și se vor intensifica în anii care vor urma”, a adăugat acesta.

Directorul CIA a mai estimat că votul alegătorilor britanici este „probabil cea mai mare provocare” cu care s-a confruntat vreodată Uniunea Europeană.

„Brexitul împinge Europa într-o perioadă de introspecție care va afecta practic tot ceea ce face Uniunea Europeană”, a spus John Brennan.

Euroscepticii din Danemarca, Franța, Italia sau Olanda „solicită propriile referendumuri” pe mai multe subiecte și „acest lucru va îngreuna cu siguranță procesul european decizional”, a insistat acesta.

„Discuțiile privind modalitățile de ieșire a Marii Britanii din UE vor domina agenda în lunile care vor urma”, a mai subliniat Brennan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli