Prima pagină » Știri » Cum explică accidentul, pilotul avionului căzut la Sibiu

Cum explică accidentul, pilotul avionului căzut la Sibiu

Cum explică accidentul, pilotul avionului căzut la Sibiu
Cum explică accidentul, pilotul avionului căzut la Sibiu

Pilotul Ștefan Toganel are 64 de ani și pilotează de peste 40 de ani. El a declarat corespondentului MEDIAFAX că a evitat o tragedie, pentru că avionul ar fi putut intra în pomi, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„Pe teren sunt niște bălți și chiar pe direcția de decolare vântul era calm, nu era nicio problemă. Dar în capătul pistei, o băltoacă mai mare m-a frânat foarte mult. L-am desprins avionul în limită, știam că urmează o vale și urma să iau viteză, dar, din păcate în fața mea au apărut pomii și nu am vrut să intru în ei că era cam grav. Am deviat puțin pe dreapta și m-a prins un boschet. De acolo a fost frânarea și m-am oprit. Am tăiat contactele, benzina, am evacuat pasagerii și noroc că s-a întâmplat așa. Până la urmă, tabla se repară, viețile, însă, nu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ștefan Toganel.

Întrebat cum a relaționat cu pasagerii în timpul zborului, pilotul a spus că toți s-au comportat foarte bine și i-au înțeles explicațiile.

„Fata stătea lângă mine, a coborât, cel din spate, la fel. S-au comportat foarte bine, le-am spus să iasă imediat, am deschis ambele uși. Le-am spus să meargă cât mai departe de avion. Au ieșit ei și apoi am ieșit și eu”, a mai spus Toganel.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu a declarat, la locul producerii accidentului, că trei persoane au fost rănite, dintre care două au răni ușoare.

„S-a constatat că în urma impactului avionul nu a luat foc. Erau patru persoane în avion, respectiv trei bărbați și o femeie. La spital sunt doi bărbați și o femeie. Avem două persoane rănite ușor, cu escoriații și un bărbat este puțin mai grav. Are fractură la claviculă. Personele sunt stablie hemodinamic și respirator”, a declarat Silviu Albișor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!