Prima pagină » Știri externe » Cine sunt primii care INTERZIC Pokemon Go

Cine sunt primii care INTERZIC Pokemon Go

Cine sunt primii care INTERZIC Pokemon Go
Detalii pe Gândul

Interdicția emisă pentru franciza Pokemon de clericii islamici veche de 15 ani e din nou actuală, scrie Secretarul general al Consiliului Clerical Islamic, pe site-ul președintelui Scholarly Research and Ifta, raportează Arab News.

Fatwa de odinioară, emisă pentru jocurile, abțibildurile, desenele animate și suvenirurile Pokemon se potrivește cu desăvârșite și în cazul acestui joc care face înconjurul lumii, spune Sheikh Saleh Al-Fozan, membru al consiliul superior al clericilor musulmani.

În religia musulmană, o „fatwa” este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de un Ulema. Un ulema este un membru al clerului musulman (care are și atribuții de legiuitor). În islamul sunnit, o fatwa nu este obligatorie pentru nimeni, pe când în islamul șiit poate fi considerată de un individ ca obligatorie, în funcție de relația pe care o are cu respectivul Ulema. Cel care emite o fatwa este muftiu, poziție nu neapărat oficială. Dacă o fatwa nu inovează în vreun fel, atunci ea este o simplă decizie.

Un muftiu este căpetenia religioasă a unei comunități musulmane: are competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. Marele muftiu este conducătorul cultului islamic dintr-o țară, care are și atribuții judecătorești.

O fatwa conține în general detaliile raționamentului unui lider islamic, de regulă în raport cu un caz particular, și sunt considerate precedent de musulmanii legați de acel lider, inclusiv de viitorii muftii.

Muftiul Sheikh Saleh Al-Fozan spune că jocul Pokemon Go încurajează pariurile, care-s interzise în Islam, dar și că promovează teoria evoluției a lui Darwin. „În mod surprinzător, copiii rostesc cuvântul „evoluție” atunci când se referă la jocul Pokemon Go.”, astfel sună un fragment din textul fatwei islamice.

Jocul este condamnat de Islam și pentru că în grafica lui are simboluri interzise în religia musulmană: stele cu șase colțuri, „asociate Iudaismului”, cruci care vin din religia creștină, unghiuri și triunghiuri folosite de diferite „secte religioase și organizații deviante”, cum sunt semnele francmansonice, sau cele ale religiei Shinto.

„Mai mult, jocul promovează și face să circule simbolurile necredincioșilor și imaginile interzise. Este și o formă ilegală de a cheltui bani.”, se mai specifică în edict.

Utilizatorii de Pokemon Go din Arabia Saudită care și-au downloadat aplicația au fost recent anunțați că pot primi potențiale avertismente de la Comisia de Tehnologie și Comunicare, informează Aljazeera.

Deputatul egiptean Abbas Shuman, șeful influentei instituții islamice Al-Azhar, a condamnat la rândul său jocul, spunând că e „manie păguboasă”, o adicție similară cu alcoolismul, raportează Gulf News.

„Oamenii merg ca bezmeticii bețivani pe stradă, cu ochii lipiți de ecranele telefoanelor, ca să prindă Pokemoni fictivi”, a spus Shuman.

Egiptul a emis o fatwa împotriva jocului duminică.

Foto: bigthink.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!