Prima pagină » Știri » Sorin Ovidiu Vîntu, audiat la DNA într-un nou dosar

Sorin Ovidiu Vîntu, audiat la DNA într-un nou dosar

Sorin Ovidiu Vîntu, audiat la DNA într-un nou dosar
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi dimineața, la sediul DNA, din penitenciarul Rahova, pentru a i se aduce la cunoștință acuzația de cumpărare de influență, într-un dosar instrumentat de DNA, a precizat avocatul acestuia după audieri.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se prezenta noile acuzații de corupție, acesta fiind suspectat de cumpărare de influentă, a precizat avocatul său după audieri. Mai exact, Vîntu este suspectat că ar fi oferit un milion de euro unui politician pentru a obține sprijinul acestuia, au precizat surse apropiate anchetei.

În spațiul public au apărut informații referitoare la faptul că în dosar ar apărea și numele lui Bogdan Olteanu și Călin Popescu Tăriceanu. La data de 22 iulie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de șase ani și două luni de închisoare în dosarul Petromservice. Alături de Vîntu a fost condamnat și fostul sindicalist Liviu Luca la șase ani de detenție.

La data de 22 iulie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de șase ani și două luni de închisoare în dosarul Petromservice. Alături de Vîntu a fost condamnat și fostul sindicalist Liviu Luca la șase ani de detenție.

De asemenea, omul de afaceri Ovidiu Țurcan a fost condamnat la cinci ani și zece luni iar un fost director al Petromservice, Gheorghe Șupeală, a fost condamnat la șase ani de detenție. Potrivit deciziei Curții de Apel, alte opt persoane au primit pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendare și patru ani de detenție.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Țurcan, foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnastopol, dar și alți inculpați, au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani și delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE. Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat preluarea pachetului de acțiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea și Octavian Țurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relația inculpaților cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau și cu băncile din această țară, au precizat procurorii. În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro, explicau procurorii.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în două dosare, executându-și ambele pedepse. În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa. Anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Teoria atașamentului a devenit un test de cuplu pe Internet. Ce spune, de fapt, cercetarea originală