Prima pagină » Știri » Iohannis a vrut să o decoreze post-mortem pe Regina Ana. De ce s-a opus Casa Regală

Iohannis a vrut să o decoreze post-mortem pe Regina Ana. De ce s-a opus Casa Regală

Iohannis a vrut să o decoreze post-mortem pe Regina Ana. De ce s-a opus Casa Regală
Detalii în articol

„Președintele României, Klaus Iohannis, și-a exprimat în mod clar intenția de o decora pe Regina Ana, dar cutumele Familiei Regale nu permit decorarea post-mortem a membrilor săi”, potrivit surselor din Administrația Prezidențială. Decorarea Reginei Ana ar presupune onoruri acodate potrivit regulamentelor militare, nu funeralii naționale, au mai precizat sursele menționate.

Potrivit Casei Regale, statul român nu a oferit nicio distincție Reginei Ana în cei 92 de ani de viață.

Executivul a aprobat în ședința de miercuri Hotărârea de Guvern privind declararea zilei în care va fi înmormântată Regina Ana, 13 august, zi de doliu național pe teritoriul României.

”Nu vor fi funeralii de stat pentru că nu se poate. Regina Ana nu a avut cetățenie română, ci doar britanică și franceză. Oricum nu s-au luat în considerare funeralii naționale, ci doar declararea zilei de 13 august drept zi de doliu național”, explicau pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Casa Regală a României a anunțat programul funeraliilor Reginei Ana, potrivit acestuia sicriul cu trupul neînsuflețit urmând să fie adus în țară în data de 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi dus la Castelul Peleș (9 august) și la Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă