Prima pagină » Magazin » Copilul care a emoționat America. Ce făcea băiețelul de 7 ani când un polițist l-a găsit în fața unei farmacii. „Mi-a frânt inima”

Copilul care a emoționat America. Ce făcea băiețelul de 7 ani când un polițist l-a găsit în fața unei farmacii. „Mi-a frânt inima”

Copilul care a emoționat America. Ce făcea băiețelul de 7 ani când un polițist l-a găsit în fața unei farmacii. „Mi-a frânt inima
Un polițist din Franklin, Ohio, a găsit un băiețel în vârstă de șapte ani în timp ce stătea în fața unei farmacii și încerca să își vândă ursulețul pentru a face rost de bani pentru mâncare, potrivit The Huffington Post.

„Mi-a frânt inima”, a declarat Steve Dunham, polițistul care l-a găsit pe cel mic, pentru un post local de televiziune. „Mi-a spus că încerca să își vândă ursulețul pentru a câștiga bani pentru mâncare, pentru că nu mâncase nimic de zile întregi”, a adăugat Dunham.

Ulterior, polițistul l-a dus pe băiat la un fast-food și i-a dat să mânânce, în timp ce alți doi polițiști au aflat unde locuia cel mic și s-au dus la el acasă. Aceștia au rămas șocați când au văzut în ce condiții trăia cel mic, printre „gunoaie și sticle goale de lichior”. Mai mult, cei doi polițiști au descoperit că băiețelul avea patru frați, cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani. Toți cinci au fost dați în grija rudelor de către autorități.

Cei doi părinți, Tammy și Michael Bethel, au fost acuzați de punerea în pericol a vieții celor cinci minori și se vor înfățișa în fața magistraților pe 16 septembrie.

„Polițiștii se confruntă zilnic cu astfel de situații și îi ajută cum pot pe cei care trăiesc pe stradă. Îi tratează de parcă ar fi parte din familia lor. Astfel de povești, ca cea de azi, sunt recurente pentru noi”, a declarat șeful poliției locale, Russell Whitman pentru Journal-News.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!