Prima pagină » Știri » Aurelia, o tânără din Dolj, și-a găsit sfârșitul sub dărâmături la Amatrice. Copilul său a scăpat ca prin minune

Aurelia, o tânără din Dolj, și-a găsit sfârșitul sub dărâmături la Amatrice. Copilul său a scăpat ca prin minune

Aurelia, o tânără din Dolj, și-a găsit sfârșitul sub dărâmături la Amatrice. Copilul său a scăpat ca prin minune
Unul din românii morți în urma cutremurului din Italia este o femeie din localitatea doljeană Malu Mare, Aurelia Dăogaru, mama acesteia fiind anunțată, potrivit rudelor, de ambasadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rudele victimei au declarat corespondentului MEDIAFAX că mama Aureliei Dăogaru (36 de ani), aflată și ea în Italia, a fost anunțată de ambasadă despre decesul femeii.

În urma cutremurului a murit și soțul Aureliei Dăogaru, Fabio Graziani, în timp ce băiatul lor în vârstă de 11 ani a fost salvat.

„Mătușa mea este și ea în Italia și a fost informată de către ambasadă că a murit. Ale (Alexandru, copilul cuplului – n.r.) este în siguranță, a reușit ca prin minune să scape”, a declarat o verișoară a Aureliei Dăogaru.

Aurelia Dăogaru avea 36 de ani și era din comuna doljeană Malu Mare, de lângă Craiova. Rudele ei spun că plecase de 12 ani în Italia. Era căsătorită cu italianul Fabio Graziani.

Mătușa femeii, Florica Dăogaru, angajată la Primăria Malu Mare, a declarat pentru MEDIAFAX că Aurelia a plecat în Italia după ce l-a cunoscut pe Fabio Graziani și s-a îndrăgostit de acesta.

Potrivit femeii, Aurelia Dăogaru a venit anul acesta în țară pentru a participa la înmormântarea bunicilor ei din localitatea Piscu Sadovei, iar în perioada următoare ar fi trebuit să ajungă la Malu Mare, să își viziteze ceilalți bunici, de care era foarte apropiată.

Rudele ei spun că Aurelia Dăogaru intenționa să își construiască o casă la Malu Mare.

„M-a anunțat fiica mea, că a vorbit cu o verișoară. Mariana, mama fetei, de când a plecat nu ne-a sunat deloc, nu știm nimic de la ei concret. Anul acesta nu a am văzut-o deloc, ea trebuia să vină acum. Au fost la Piscu Sadovei că au murit bunicii de acolo, dar pe la noi nu au mai trecut. De anul trecut nu am mai văzut-o. Așteptăm să ne sune mama ei. Știu că sora soțului Aureliei a spus că sunt morți, au chemat-o să recunoască cadavrele. Bunicii nici nu știu. Le-am spus că a fost cutremur acolo unde este Anca (așa cum îi spuneau apropiații) și nu se știe ce s-o fi întâmplat, că e Mariana acolo la ea și o să ne sune. Dar nu este bine, nu este bine dacă nu ne-a sunat”, a spus Florica Dăogaru.

„Cuvintele nu își mai au rostul, orice aș spune nu te mai aduce înapoi, nici pe tine și nici pe el … dar să știi că ai fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut, iar ca prietenă ai fost mereu cu un pas mai mult. Dumnezeu să te odihnească în pace alături de alesul tău … Nu vă vom uita, veți rămâne în sufletele noastre mereu și pentru totdeauna … Îmi vei lipsi mult Anca !!! Păcat de cei pe care i-ai lăsat în urma ta cu o durere imensă în inimă… Odihniți-vă în pace sufletele curate și de acolo de sus aveți grijă de băiețelul vostru în continuare”, scrie, pe Facebook, verișoara Aureliei Dăogaru, Diana Hrișcu.

Potrivit publicației italiene „Il granchio”, Aurelia Dăogaru era vice-responsabilă a asociației regionale de voluntari în asistența sanitară (Arvas).

Ministerul de Externe a anunțat joi dimineața că doi români au murit în cutremurul din Italia, în timp ce alți patru sunt în spital. Totodată, ministerul a transmis că opt conaționali sunt în continuare căutați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Soldații-roboți umanoizi vor ajunge pe câmpul de luptă
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?