Prima pagină » Știri » Steluța a vrut o viață mai bună în Italia, dar a murit sub dărâmături la Amatrice. Cum a găsit-o echipa de intervenție

Steluța a vrut o viață mai bună în Italia, dar a murit sub dărâmături la Amatrice. Cum a găsit-o echipa de intervenție

Steluța a vrut o viață mai bună în Italia, dar a murit sub dărâmături la Amatrice. Cum a găsit-o echipa de intervenție
Steluța Novac, o vasluiancă în vârstă de 47 de ani, din comuna Zorleni, se află printre victimele cutremurului de miercuri din Italia, familia femeii declarându-se devastată, după ce a aflat de la Consulat că aceasta a fost găsită moartă sub dărâmături, transmite correspondentul MEDIAFAX.

Rusanda, sora Steluței Novac, a declarat corespondentului Mediafax că a fost anunțată, joi seara, de un reprezentant al Consulatului României la Roma că aceasta a fost găsită sub dărâmături, în pat, cu actul de identitate în mână.

Femeia locuia de opt ani în Amatrice, unde avea grijă de o rudă a patronului Hotelului Roma din localitate. În această vară, a fost acasă, în vizită la părinți, după patru ani de absență. Ea nu era căsătorită și nici nu avea copii.

„A fost în concediu, acasă, după patru ani. A mers să îngrijească mormintele celor dragi, din cimitir, era foarte bucuroasă că a reușit să-și vadă părinții. Nu pot să cred că am primit această veste teribilă. Suntem devastați”, a declarat sora femeii decedate în cutremurul din Italia.

Familia este în legătură cu reprezentanții Consulatului și așteaptă informații cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit al Steluței Novac. De asemenea, Primăria Zorleni a anunțat că va sprijini familia și va trimite o mașină la aeroport, pentru a aduce trupul femeii în localitatea natală.

În urma cutremurelor din Italia, cel puțin 268 de persoane au murit și 400 au fost rănite. Echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori sub dărâmături. Cu toate acestea, sute de replici ale cutremurului au împiedicat eforturile celor aproximativ 5.000 de salvatori.

Un alt cutremur cu magnitudinea de 4,7 grade pe scara Richter a lovit Italia vineri dimineața.

Matteo Renzi, premierul Italiei, a emis anularea taxelor pentru localnicii afectați de cutremure și a anunțat o nouă inițiativă, „Case italiene”, pentru a stopa criticile în privința cauzelor prăbușirii a sute de clădiri, inclusiv a unora care fuseseră consolidate recent. În același timp, acesta a declarat că este „absurd” să crezi că Guvernul italian ar putea construi clădiri care să reziste pe deplin în fața cutremurelor.

Autoritățile italiene au declanșat o anchetă privind omor multiplu din culpă și neglijență, în urma prăbușirii a sute de clădiri ca efect al cutremurelor produse miercuri în centrul Italiei.

Procuratura orășelului Rieti, situat în regiunea Lazio, investighează ipoteza neglijenței în serviciu care a avut ca efect decese multiple în zonele Amatrice și Accumoli.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți