Prima pagină » Știri » Ministrul Ligor, despre situația din Italia: Românii dau un exemplu de solidaritate cu ceilalți

Ministrul Ligor, despre situația din Italia: Românii dau un exemplu de solidaritate cu ceilalți

Ministrul Ligor, despre situația din Italia: Românii dau un exemplu de solidaritate cu ceilalți
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate Mediafax, care este situația în zonele din Italia afectate de cutremurul devastator de miercuri dimineața. Ligor a declarat că este marcată de solidaritatea de care dau dovadă românii și a ținut să precizeze că nu toți românii din lista de dispăruți sunt din regiunea afectată de cutremur. "Pe măsură ce sunt localizați și știm că sunt bine numele respective ies de pe listă. Deci, așa cum vă spuneam, lista este dinamică", a subliniat, în acest sens, Ligor. Duminică dimineață, Maria Ligor a declarat că 19 români sunt căutați de autorități, fiind dați dispăruți, însă în interviul pentru Mediafax ea retractează numărul, spunând că lista celor dispăruți se schimbă de la o oră la alta.

Maria Ligor, ministrul pentru relația cu românii de pretutindeni, a plecat duminică dimineață în Italia, pentru a vedea personal cum decurg operațiunile de salvare în zonele afectate de cutremurul din 24 august. Potrivit ultimelor informații oficiale, oferite de Ministerul Afacerilor Externe, până acum a fost confirmat decesul a 11 cetățeni români, în vreme ce alți 14 sunt dați dispăruți. Șase dintre românii răniți în urma cutremurului sunt în continuare internați în spital.

Reporter: Cum arată situația la fața locului?

Maria Ligor: Tocmai am plecat de la spital unde am stat de vorbă cu mai multe paciente, unele dintre doamnele rănite în urma cutremurului, care mi-au povestit prin ce-au trecut, care este situația. Este, evident, impresionant pentru că e multă suferință. Pe de altă parte, vă spun sincer că personal sunt marcată de faptul că ne dau un exemplu de solidaritate cu ceilalți. Cel puțin două dintre doamnele cu care am vorbit mi-au spus că așteaptă să iasă din spital ca să poată să-i ajute pe cei pe care-i știau și care au fost afectați de cutremur. Suntem în momentul de față în drum către una dintre taberele unde se află sinistrați, iar dimineașă, împreună cu episcopul de Italia, Preasfinția Sa Silvan, am fost prezenți în mijlocul comunității pentru o slujbă de pomenire a celor care și-au pierdut viața.

R: Care este starea răniților?

M L: Sunt situații diferite. Cei cu care am stat de vorbă sunt într-o stare destul de bună, am putut vorbi, au putut să ne prezinte problemele pe care le au, prin care au trecut, ce anume doresc să facă în continuare și, mai ales în ce ne privește, să îi asigurăm că suntem alături de dânșii și le vom acorda tot sprijinul de care au nevoie.

R: Numărul celor dispăruți care este până la urmă?

M L: Aș vrea să clarific acest lucru. Lista cu care lucrăm este una dinamică. Sunt semnalări pe care familiile sau prietenii le fac către consulat sau către Ambasada de la Roma în legătură cu prieteni sau cunoscuți sau membri de familie pe care nu pot să-I contacteze. Nu toți din lista de dispăruți sunt din regiunea afectată de cutremur și pe măsură ce sunt localizați și știm că sunt bine numele respective ies de pe listă. Deci, așa cum vă spuneam, lista este dinamică. Numai astăzi de pildă, astăzi de dimineață, cinci nume au fost scoase de pe listă. E vorba de o familie care a fost localizată, sunt bine, sunt teferi, sunt săntoși.

R: V-am întrebat despre numărul celor dispăruți pentru că dumneavoastră spuneați ceva mai devreme că e vorba de 19 cetățeni români.

M L: La momentul respectiv erau 19 persoane, dar, vă spun, situația este dinamică. În cursul zilei sunt nume care au ieșit de pe listă. Cifrele certificate le puteți obține de la Ministerul de Externe.

R: Vă întoarceți mâine pentru ședința extraordinară de Guvern?

M L: Nu. Sunt în permanență în legătură cu colegi din Guvern, cu prim-ministrul și voi fi în continuare aici în Italia pentru alte întâlniri și pentru a defini împreună cu echipa consulatului și cea a ambasadei ce putem face pe plan local. Mâine au loc repatrierile primelor cinci persoane decedate, poate chiar și a șasea va pelca spre țară și ne concentrăm pe aceste aspecte deocamdată.

R: Când vor fi repatriați ceilalți cetățeni români decedați?

M L: O parte dintre dânșii vor fi înhumați în Italia, conform dorinței familiilor. Cei care ajung în țară la fel, conform dorinței familiei. Vor fi sprijinite familiile ca să le ajungă rudele acasă. La o parte dintre cei decedați se lucrează în continuare pentru finalizarea documentației necesare, aprobărilor necesare, actelor care se fac în asemenea circumstanțe.

R: Câți vor fi înhumați în Italia?

M L: Știm că mâine are loc înhumarea a doi dintre românii decedați.

R: Cât mai rămâneți acolo?

M L: Rămân până marți în principiu. Vom vedea dacă este nevoie să rămân mai mult. Vreau să vă spun că echipele pe care noi le avem în teren, atât echipele locale de aici, cât și echipa deplasată de la București din cadrul departamentului consular, sunt echipe care își fac foarte bine datoria. În plus, există o coordonare apropiată cu preoții din zona aceasta și trebuie să avem încredere în oamenii noștri că își fac foarte bine datoria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford