Prima pagină » Știri » Iohannis are un nou purtător de cuvânt

Iohannis are un nou purtător de cuvânt

Noul purtător de cuvânt al președintelui este Mădălina Pușcalău, anunțul fiind făcut miercuri, într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni., chiar de fostul jurnalist TVR.

Mădălina Pușcalău pleacă de la TVR pentru a fi purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, post vacant din aprilie 2015, odată cu demisia Tatianei Bran.

„Fac acest pas cu foarte multă responsabilitate pentru că înțeleg cât de mult cântărește rolul pe care mi-l asum. (…) Este și dorința mea de a mă implica mai activ în ceea ce înseamnă prezența publică pentru că îmi doresc să particip la ceea ce înseamnă schimbarea în bine a României”, a susținut jurnalista.

Ea a mai spus că președintele Klaus Iohannis i-a propus funcția la jumătatea lunii august și după două săptămâni a decis să accepte.

Mădălina Dobrovolschi- Pușcalău are 32 de ani, este absolventă a Facultății de Filosofie și a lucrat în presă de peste 10 ani. Pușcalău a fost cea care a moderat, la postul B1TV, confruntarea electorală dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, în campania pentru alegerile prezidențiale.

Ulterior, a demisionat de la B1Tv și s-a angajat la postul public de televiziune, apoi a lansat și o carte privind confruntarea electorală dintre cei doi – „Înfruntarea finală”.

Fostul purtător de cuvânt Tatiana Niculescu Bran s-a retras din funcție la scurt timp de la numire, în aprilie 2015, spunând că decizia a fost motivată de constatarea că relația sa cu presa nu a fost cea pe care ar fi dorit-o.

Bran a fost numită în 22 decembrie 2014 în funcția de consilier prezidențial, după ce Klaus Iohannis anunța, în 8 decembrie, pe când era președinte ales, că aceasta va fi purtătorul său de cuvânt după preluarea funcției de șef al statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Christa Pike, în stare critică după execuția eșuată din SUA. Avocații cer schimbarea pedepsei
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!