Prima pagină » Știri » Noutățile anului școlar 2015-2016. Cum se va desfășura admiterea la liceu și cum vor fi aleși directorii de școli

Noutățile anului școlar 2015-2016. Cum se va desfășura admiterea la liceu și cum vor fi aleși directorii de școli

Noutățile anului școlar 2015-2016. Cum se va desfășura admiterea la liceu și cum vor fi aleși directorii de școli
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat, joi, cu ocazia începutului noului an școlar, că ministerul va demara, începând cu luna octombrie, concursurile pentru ocuparea posturilor de directori în școli, care nu s-au mai ținut de aproximativ zece ani, fiind una dintre schimbările anunțate la nivelul învățământului.

Ministrul Educației a declarat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu secretarul de stat pe preuniversitar, Monica Anisie, că învățământul preuniversitar are nevoie de mai mult decât de niște schimbări conjuncturale. „E nevoie de o schimbare de structură”, a spus Dumitru.

„Îmi doresc ca în mandatul acesta să începem dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puțin un dialog onest deschis în așa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care să putem impune aceste transformări structurale pe care ni le dorim. Școala e pentru elevi și despre elevi (…) Cred că va trebui să milităm pentru o schimbare de perspectivă pentru că mult timp școala la noi nu a fost despre elevi (…) Aceasta sigur că nu înseamnă că profesorii ar fi mai puțin importanți decât elevii, dar noi adulții avem o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm”, a declarat Mircea Dumitru.

În acest context, ministrul Educației a anunțat ce noutăți aduce anul școlar 2015-2016. Printre acestea, Mircea Dumitru a enumerat organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de directori în școli, revizuirea cadrului legal privind privind segregarea școlară și demararea programului național de formare profesională.

„În luna octombrie vom organiza concursuri pentru directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță, la liceu. Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componentă, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. Vom trimite observatori care se vor asigura de desfășurarea acestor concursuri”, a declarat Mircea Dumitru.

Ministrul Educației a vorbit despre discriminarea din școli, pe care dorește să o combată.

„Voi transmite miercuri o notă inspectoratelor școlare în care le voi atrage atenția asupra interzicerii oricărei forme de discriminare și segregare. Am demarat revizuirea cadrului legal, astfel încât toate formele de segregare școlară, nu doar acelea bazate pe criterii tehnice, să fie strict interzise. Vom include criteriul statutului socio-economic al familiilor, al dizabilității, al cerințelor educaționale speciale, performanțelor școlare și al mediului de rezidență. De asemnea, vom veni și cu o propunere de hotărâre de guvern care să vină cu măsuri transsectoriale de desegregare pentru elevi”, a spus Dumitru.

Totodată, ministrul Educației a spus că dorește să reglementeze problema lipsei de personal didactic din zonele dezavantajate.

„Vom demara un proces de modificare a acordării gradației de merit la profesori introducând o linie diferențiată pentru profesorii care lucrează cu elevii din zone defavorizate. Vorbim de rezultate slabe la Evaluare sau la Bacalaureat, iar problema vine și din slaba motivare a cadrelor didactice”, a declarat ministrul.

În ceea ce privește învățământul profesional, Dumitru a anunțat că a demarat, în 20 de licee, un program național de formare profesională pentru nivelul III.

„Anul acesta vom demara un program național de formare profesională, în 20 de licee profesionale din toată țara, pentru nivelul III de calificare. La solicitarea agenților economici din țară, vom implementa acest program național, care va demara odată cu începerea cursurilor. În paralel, vom veni cu toate modificările legislative și pentru celalte niveluri de calificare, IV și V, și o legislație mai clară și mai coerentă pentru învățământul profesional dual”, a spus ministrul.

De asemenea, admiterea la liceu, de anul viitor, va avea o schimbare importantă constând în faptul că ponderea mediei de la Evaluarea Națională va fi de 80%, iar ponderea mediilor din gimnaziu, de 20%, față de 75%, respectiv 25%, cât au fost anul acesta. Schimbarea a fost anunțată de secretarul de stat pe preuniversitar, Monica Anisie.

„Ponderea mediilor claselor V-VIII va fi reprezentată de 20% în comparație cu 25% în anul școlar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea se va realiza într-o singură etapă computerizată urmată de o etapă în care se vor evalua cazurile speciale. Astfel, admiterea în liceu seva finaliza mult mai repede și anume în data de 21 iulie”, a declarat Anisie.

De asemenea, ea mai precizat că examenul de definitivat de anul viitor se va desfășura în vacanța de primăvară, iar examenul de titularizare va fi în data de 12 iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo, găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela! Ce a postat sportivul cu puțin timp înainte de tragedie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Procedura chirurgicală populară care schimbă culoarea ochilor îi alarmează pe oamenii de știință