Prima pagină » Știri externe » SUA asigură Turcia de sprijin în ancheta privind tentativa de lovitură de stat. Ce spune Obama

SUA asigură Turcia de sprijin în ancheta privind tentativa de lovitură de stat. Ce spune Obama

SUA asigură Turcia de sprijin în ancheta privind tentativa de lovitură de stat. Ce spune Obama
Statele Unite se angajează să sprijine Turcia în efortul de aducere în fața justiției a vinovaților pentru lovitura de stat, a declarat președintele american Barack Obama, potrivit site-ului postului France 24.

„Ne vom asigura că cei care au pus în aplicare aceste acțiuni vor fi aduși în fața justiției” a declarat Obama cu ocazia întâlnirii cu omologul său turc Tayyip Erdogan, în timpul Summitului G20 din China.

Relațiile dintre cele două state, aliate în cadru NATO, s-au deteriorat puternic după lovitura de stat din Turcia, Ankara cerând Washingtonului să-l extrădeze pe clericului musulman Fethullah Gulen, care este acuzat de autoritățile turce că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat.

Întâlnirea de la Hangzhou a fost prima între cei doi lideri după încercarea de răsturnare a președintelui Erdogan.

Președintele american l-a mai asigurat pe omologul său turc de cooperarea autorităților americane în anchetarea tentativei de lovitură de stat

Relațiile turco-americane au mai fost afectate și de bombardarea de către Turcia a milițiilor kurde din nordul Siriei, care sunt sprijinite de Washington.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci