Prima pagină » Magazin » De ce eșecul poate fi benefic

De ce eșecul poate fi benefic

De ce eșecul poate fi benefic
Există o modă a "succesului". Toți vrem să avem acea stimă de sine crescută la maxim. Părinții își îndeamnă copiii să fie mereu primii. Se cer și se publică neîncetat rețete ale succesului. Toată lumea caută succesul, dar, cu toate acestea, numărul celor care se tratează de anxietate, de depresie și de alte suferințe psihice, pentru că simt că nu își pot atinge potențialul și nu își trăiesc viața așa cum simt, este în creștere. " Numărul tinerilor care suferă de teama de eșec, care se luptă cu sentimentul ratării, cu depresia, sau care ajung la suicid, atinge cote îngrijorătoare. În general, este normal să îți dorești să reușești, este normal să vrei să ai succes, dar nu este corect să te definești doar prin succes și, în caz contrar, să te anihilezi singur sau să te lași înfrânt de părerea critică a celorlalți atunci când nu ai reușit", spune psihologul Alexandra Siru pentru Gândul.

Vrem tot ce e mai bun, cât mai repede și fără prea mult efort, în caz contrar cădem pradă disperării și negativismului. ”’Presiunea scade rezistența la frustrare, ingredient absolut necesar maturizării emoționale. Copilul este ajutat excesiv, și nu întotdeauna corect, să obțină performanțe, iar prin acest proces îi este afectată capacitatea de a depune singur efort și de a-și putea asuma succesul. Mulți tineri îmi spun că nu ar fi reușit dacă nu stăteau părinții cu gura pe ei, crezând astfel că ei nu sunt capabili.

Se vorbește despre „stima de sine”, care se referă la un „sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele și calitățile cuiva”, dar,  dincolo de toate astea, omul este o sumă de calități și de defecte. Viața omului este o sumă de reușite și nereușite”, mai spune specialistul, de la clinica Pro Vita, pentru Gândul.

Imaginea de sine se referă, evident, la modul în care ne percepem, fiind de preferat să ne vedem în ansamblu, cu plusuri și minusuri. „Încrederea în sine eu o văd mai degrabă ca pe speranța că, indiferent de ce se va întâmpla (bun sau rău), vom găsi resurse să facem față oricărei situații, cu minim de „turbulențe” la nivel emoțional (acele „turbulențe” pot apărea și în caz de succes)”, subliniază psihologul.

Modul în care ne percepem este extrem de important, doarece acela reprezintă barometrul cu care evaluăm realitatea, mai exact obstacolele pe care le avem de depășit în atingerea succesului. „O imagine corectă de sine, de ansamblu, în care ne cunoaștem atât calitățile, cât și defectele, ne ajută să acționăm rațional și eficient. Dacă ne știm calitățile, le putem exploata la maxim. Dacă ne știm defectele și ni le acceptăm, le putem transforma deseori în avantaje. O imagine exagerat de bună de sine ne poate lăsa pradă disperării și autocriticii în caz de eșec, iar o imagine proastă ne poate face să evităm provocările, pentru că ne duce într-un cerc vicios al autodenigrării și, în final, la depresie”, adaugă Alexandra Siru.

În privința acestor aspecte, părinții dețin puterea. „Dacă excesul de laude determină o imagine nerealistă de sine, critica ne face să proiectăm o imagine negativă. De aceea, este bine să existe un echilibru între laudă și critică. Tot părinții sunt cei care transmit mesaje presante: Trebuie să fii primul! Trebuie să fii cel mai bun!, dând de înțeles că, în caz contrar, copilul îi va dezamăgi și nu va mai primi iubire. Așa se naște teama de eșec și gândul că nu ești suficient de bun, care se transformă în perfecționism și duce la o neîncredere permanentă în forțele proprii”, mai spune psihologul.

Încrederea în sine este rezultatul unei imagini de sine corecte, a mesajelor sănătoase primite de la părinți. „Aceștia le pot transmite copiilor că, într-o anumită situație, altcineva poate fi mai bun decât ei e, că uneori poți câștiga, alteori poți pierde, important este modul cum mergi mai departe.Contează stimularea competiției cu ei înșiși, nu cu ceilalți.  Adevăratul succes este atunci când poți continua drumul după eșec. Thomas Edisson a eșuat de 10. 000 de ori până a descoperit becul. Părinții trebuie să știe că:

1. Copilul nu trebuie să fie cel mai bun, el trebuie să se știe iubit, indiferent de realizările lui, pentru că doar așa își va valorifica potențialul și își va crește șansele de a avea succes.

2.  Copiii nu trebuie să realizeze ce nu ați reușit voi, nu căutați să obțineți valoarea prin reușitele urmașilor, asta vă face să puneți presiune pe ei. Copiii trebuie încurajați să își urmeze drumul lor, să nu credeți că nu știu care e, devin confuzi doar când simt că trebuie să aleagă între dorințele voastre și ale lor, majoritatea au tendința să vă mulțumească, deși acest lucru este în detrimentul fericirii și împlinirii lor”, subliniază psihologul pentru Gândul.

Tinerii și adulții trebuie să înțeagă că:

1. Nu trebuie să aveți doar succese pentru a putea fi mulțumiți de voi, dar continuați drumul, indiferent de rezultat, doar așa vă descoperiți potențialul, doar depășind obstacole deveniți conștienți de resursele voastre.

2. Nu există eșec decât atunci când acesta vă face să vă opriți din drum și să vă autoetichetați ca ratați. Când vă continuați drumul, transformați eșecul temporar într-un feedback necesar evoluției.

3. Nu există perfecțiune (nu se poate ca totul să iasă bine de la prima încercare) există perfecționare (așa cum a fost când ați învățat să mergeți, să vorbiți, să scrieți, să mergeți pe bicicletă, să înotați etc.).

Cum putem să devenim puternici din punct de vedere psihic:

1. Atenție la dialogul interior negativ care modelează imaginea de sine, „e oare adevărul despre mine sau sunt opinii critice primite de la alții?”

2. Atenție la erorile de gândire, în mod special la generalizări: „Dacă am eșuat, sunt un ratat”. Einstein spunea că generalizările sunt o piedică în calea gândirii și avea dreptate.

3. Orientați-vă atenția spre ceea ce ați reușit (faceți o listă cu realizări). Orientarea pe ce lăsați în urmă scade încrederea în sine.

4. Găsiți calitățile pe care le-ați folosit în tot ceea ce ați realizat (trasați o listă cu calități).

5. Sărbătoriți orice succes (nu, nu mă refer la acea laudă care vine din exterior, ci la o aprecierea din sinea voastră.)

6. Transformați eșecul în feedback: analizați ce nu a mers și faceți ceva ca să nu se mai repete pe viitor. Nu lăsați eșecul temporar să se transforme în eșec, folosiți-l ca feedback pentru a evolua.

7. Începeți cu pași mici, cei mari pot destabiliza. Faceți liste cu mici obiective personale zilnice și bifați la sfârșitul zilei ce ați realizat;

8.. Nu vă blamați pentru ce nu ați realizat încă, propuneți-vă ce să realizați pe viitor (autoblamarea scade încrederea în sine);

9. După o perioadă în care ați atins obiectivele zilnice, treceți la obiective pe termen mediu și lung. Îndeplinirea obiectivelor personale duce la creșterea încrederii în sine;

„Eșecul este cel mai eficient mod de a învăța, de a te cunoaște și de a evolua, de aceea este o componentă esențială a succesului. Adevăratul succes este să poți accepta eșecul și să-l folosești în avantajul tău”, concluzionează psihologul pentru Gândul .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Terapiile de conversie pentru persoanele LGBT+ ar putea fi interzise în Anglia și Țara Galilor