Prima pagină » Magazin » Cum se manifestă alergia la produsele cosmetice

Cum se manifestă alergia la produsele cosmetice

Cum se manifestă alergia la produsele cosmetice
Alergia la produsele cosmetice este denumită dermatită de contact. Aceasta se manifestă, așa cum îi spune și numele, pe locul în care am aplicat produsul; în zona axilelor, pentru că acolo folosim deodorant, pe față, pentru că acolo aplicăm crema, și pe pielea capului, după ce ne vopsim. Alergia poate apărea imediat sau în 48 de ore de la aplicare produsului, apoi, dacă repetăm operațiunea, din ce în ce mai repede. "Pielea se înroșește, ne mănâncă sau chiar face bășicuțe cu lichid. Dacă produsul care a provocat dermatita este reaplicat, zona se îngroașă și apar fisurile, care sunt porți de intrare pentru microbi, iar așa ne putem suprainfecta", precizează dermatologul Viviana Iordache pentru Gândul.

Dacă pielea nu a fost mult prea rău afectată, aceste dermatite se vindecă spontan, dar e necesar să oprim contactul cu substanța care a declanșat alergia. „Există însă două situații speciale :

1. Atunci când ne confruntăm cu eczemele la distanță. În  alergiile grave, zona afectată nu este cea pe care s-a aplicat produsul care a determinat alergia. De obicei, apare în cazurile netratate la timp sau când repetăm alergenul.

2. Dermatitele care se nasc în zona pleoapelor, unde pielea este subțire și deshidratată.

Acum, la începutul sezonului rece, trebuie să schimbăm cremele pe care le folosim cu unele mai dense și hidratante.  E important să fim atente la fardurile de pleoape și să folosim rujuri emoliente.

Dacă peste vară am stat în soare sau am făcut acnee, este momentul vizitei la dermatolog. Dermoabraziunile, infuziile cu vitamine ne vor aduce prospețime, lumină, curațenie și hidratare.

Dacă avem rozacee, cicatrici sau pori măriți, acum începe sezonul tratamentelor cu laser, pentru că nu mai există riscuri”, mai spune dermatologul Viviana Iordache.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc