Prima pagină » Știri » Când se va putea circula cu metroul din Drumul Taberei

Când se va putea circula cu metroul din Drumul Taberei

Când se va putea circula cu metroul din Drumul Taberei
Directorul tehnic din METROREX, Ionel Oprea, a declarat, joi, că linia de metrou Drumul Taberei va fi funcțională la mijlocul anului 2017, însă sunt slabe șanse ca linia care ar urma să lege Bucureștiul de aeroportul,,Henry Coandă" să fie gata până în 2020.

,,În mod realist, lucrările la linia de metrou Otopeni nu pot începe mai devreme de un an, pentru că elaborarea documentației tehnice durează un an. Cu mari, foarte mari eforturi materiale și financiare s-ar mai putea atinge termenul 2020, însă, realist vorbind, este foarte puțin probabil să se ajungă până la aeroport până în 2020. Eu am propus încă de acum doi ani documentele, dar fiindcă nu s-au aprobat, eu am propus 2021 ca an de punere în funcțiune a acestei linii de metrou”, a declarat Ionel Oprea, directorul tehnic al METROREX în fața Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, joi, în unanimitate Proiectul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea Magistralei 6 de metrou, care urmează să conecteze, în subteran, Bucureștiul de aeroportul ,,Henry Coandă” din Otopeni.

,,Această linie de metrou are 14 kilometri și 12 stații, din care nouă în București și trei în județul Ilfov. Magistrala 6 are peron comun cu Magistrala 4, la stația ,,1 Mai”, după care se dezvoltă către cartierul Pajura, deservind apoi zona de la bulevardul Expoziției, zona de la Gara Băneasa, zona comercială Băneasa, alte stații sunt Washington, la Ambasada Americii, stația Paris, la Școala Franceză, stația Bruxelles, la linia de centură a Bucureștiului. În Ilfov avem trei stații, la Primărie – Otopeni Centru, în zona Aqua Park – stația I.C. Brătianu și ultima stație – Aeroport Otopeni”, a precizat directorul METROREX.

Ionel Oprea a mai explicat că se vor săpa două tuneluri în paralel, cu o distanță de cel puțin 500 de metri între ele și urmează să fie cumpărate patru freze de săpat (TBM – Tunnel Boring Machine) care urmează să fie achiziționate prin licitație.

,,Proiectul costă, în total, fără TVA, un miliard de euro, în care sunt incluse și cele aproximativ 55 de proprietăți private care ar urma să fie expropriate. Magistrala 6 se va finanța o treime din creditul japonez contractat în 2010, iar din cele două treimi rămase – 75% din fonduri europene și 25% de la bugetul de stat”, a mai adăugat Ionel Oprea.

Directorul tehnic al METROREX a mai adăugat că Magistrala 5, Drumul Taberei, va funcționa la mijlocul anului viitor, luând în calcul și perioada de teste.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!