Prima pagină » Magazin » Transfomare senzațională a unei cântărețe, după ce a slăbit peste 30 de kilograme

Transfomare senzațională a unei cântărețe, după ce a slăbit peste 30 de kilograme

O cântăreață decisă să aibă o carieră muzicală de succes a slăbit peste 31 de kilograme după ce un producător muzical i-a spus că este prea grasă, scrie The Mirror.

Poppy Hughes este asistentă la secția de pediatrie din Manchester și cântăreață în același timp. Dorindu-și dintotdeauna o carieră muzicală, Poppy a decis să urmeze acest drum, însă un producător muzical i-a zis că este prea grasă și că trebuie neaparat să slăbească daca vrea o carieră de vis. 

În acel moment avea 95 de kilograme și, spune ea, plângea în fiecare zi din cauza felului în care arăta. 

„Mâncam un biscuite sau ceva dulce apoi spuneam ‘deja mi-am stricat dieta, pot să continui să mănânc’ „, mai spune ea.

Ea s-a deschis de asemeana ca genul de om care folosește expresia „de luni mă apuc de slăbit”, însă nu se apuca niciodată.

Deși n-a crezut că greutatea îi va influența cariera muzicală, Poppy Hughes iși amintește cum, atunci când se ducea la producătorii muzicali ca să înregistreze o piesă. aceștia îi spuneau că trebuie neaparat să slăbească pentru a face și videoclip.

„Înainte, la micul dejun, mâncam sandwich-uri cu multă pâine, cartofi prăjiți și ciocolată la prânz și chipsuri în fiecare seară”, spune ea.

La un moment dat însă, Poppy s-a hotărât să slăbească, mergând la sală și mâncând mult mai sănătos.

„Acum am renunțat la mâncarea nesănătoasă cu mult zahăr, în favoarea unui iaurt natural sau a unei prăjituri simple cu fructe”, a mai declarat ea.

Poppy susține însă că o zi pe săptămână „își dă voie” să mănânce ce vrea, după ce din luna februarie până acum a reușit să slăbească 31 de kilograme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Un experiment sugerează că oamenii nu se nasc dreptaci sau stângaci, ci devin pe parcurs